După ce au fost la munte şi la Dunăre, după ce au profitat de vară din plin,
Dacii s-au întors la Buftea. Acolo unde au avut prima zi de filmare: pe malul lacului de la Buftea. De astă dată se filmează «Cetatea de câmpie», mai precis, atacul Cetăţii de câmpie.
Dacii sunt sus pe creneluri înarmaţi cu arcuri, cu săgeţi, cu bolovani. Romanii, jos, cu pelerinele roşii fluturând în vânt, cu genunchierele de metal, cu scuturi, şi cu scări pe care le vor propti în zidurile cetăţii. De jur împrejur maşini, armată cu totul cam 2.000 de oameni.
Sergiu Nicolaescu este, ca la prima zi de filmare, peste tot. Mai slab — au slăbit cu toţii de altfel — mai calm, mai stăpân pe el şi pe situaţie. Echipa s-a rodat, dar nu-i numai asta. S-a văzut materialul fillmat până acum şi se pare că filmul iese cam aşa cum dorea regizorul. Costache Ciobotaru nu se vede. Este — l-am descoperit la urma urmelor — în mijlocul legiunilor romane unde s-a instalat un aparat de filmat care trebuie să surprindă îndemnul la luptă pe care Pierre Brice — Severus — îl adresează oştenilor săi şi, presupun, atacul văzut din spatele armatelor. Un alt aparat se ocupă de dacii de pe creneluri. Se dau toate indicaţiile. Pierre Brice cu mantaua lui roşie şi coiful împodobit cu pene negre aşteaptă, cu spada în mână, să se comande «motor!». Regizorul comandă alinierea trupelor romane, totul e în ordine şi soarele intră puţin în nori. Pierre Brice părăseşte câmpul de luptă şi se duce să se intereseze de «rana» lui Georges Marchal. Cu puţin înainte de filmare Pierre Brice şi Georges Marchal, supravegheaţi de maestrul de lupte Stelian Constantin, şi-au repetat o scenă de duel. Spadele erau cele din film, grele şi puţin ascuţite. Brice a greşit o mişcare şi spada lui s-a abătut cam repede şi cu forţă peste umărul lui Marchal. Alcool, scuze, nervii repede stăpâniţi ai lui Georges Marchal — în treacăt fie spus Georges Marchal este o persoană absolut fermecătoare — Pierre Brice cum nu se poate mai dezolat. Între timp un reporter ceh venit în acelasi scop ca şi noi la filmarea
Dacilor încerca să surprindă tot ce se poate surprinde. Mă tem însă că momentul accidentului i-a scăpat. «Rana» era o zgârietură, o nimica toată. Dar Pierre Brice se interesa de soarta ei din trei în trei minute cu un aer atât de vinovat, încât Marchal s-a simţit obligat să-l consoleze, să-l asigure că nu e nimic. Totuşi, din când în când, Brice mai arunca o privire vinovată şi o întrebare către «locul acela».
În sfârşit «Cetatea de câmpie» a fost atacată. A plouat de sus cu bolovani şi cu săgeţi până şi chiar după ce s-a auzit comanda regizorului: «stop!». Oamenii se încălziseră şi voiau să cucerească cetatea până la capăt. Un dac i-a trimis în spate lui Brice o săgeată pe care acesta i-a înapoiat-o cu mâna. Din timp în timp, de pe creneluri cade un cadavru (un manechin, fireşte). Bolovanii de recuzită sunt înapoiaţi celor de sus pentru că atacul se reia, deşi a fost foarte bine, e nevoie de o dublă întotdeauna. E cald, foarte cald, oştenii plini de zale şi de scuturi, ca să nu mai vorbim de dacii îmblăniţi de sus până jos, nu dau însă niciun semn de oboseală. Nicolaescu consumă, ca un viking, conţinutul unei sticle de apă minerală. Fratele lui Decebal —
Mircea Albulescu — numai barbă şi perucă, îşi face auzită vocea într-o conversaţie pe franţuzeşte cu nu ştiu cine. Reporterul ceh fotograiază de zor. Pe Sergiu Nicolaescu, pe Pierre Brice, pe Georges Marchal… Sergiu Nicolaescu îmi vorbea într-o pauză despre dinamismul filmului, despre scenele de luptă, despre ritmul şi mişcarea în cadru. Vorbea pasionat, cu sinceritate, netemându-se de interpretarea ce se poate da unei declaraţii de tipul: «Îmi place cum iese filmul». Aşa cum îi place echipa şi armata de luptători care îl ascultă ca pe un adevărat comandant, aşa cum îi place să fie, şi să-i simtă pe toţi în jurul lui, pe nerv, în tensiune, permanent în tensiune.
Pe urmă s-a filmat încă o dată atacul Cetăţii, s-au înregistrat strigătele de luptă şi parte din actori şi-au încheiat ziua de lucru. (...)