Cvartet

     Ileana Pandrea a crescut la umbra (sau mai exact lumina) unui model de viață: tatăl — profesor. Moralist cu închidere (a se citi sta­bilitatea principiilor) întru deschidere (a se citi logica contradictoriului neexclus), șeful catedrei de optică are știința observației ste­reoscopice a oamenilor și faptelor lor. El per­sonifica certitudinile umărului de sprijin, în­crederea pe care ți-o comunică o personali­tate construită cu migala la joncțiunea a două lumi; lumea vie, dialectica a adevărului de viață și lumea reprezentată, potențială a bibliotecii. Câtă vibrație în dialogul cu fiica, atâta vibrație în vârful degetelor, căutând o carte așezată cu dragoste în raft. Discreția și delicatețea sufletească a tatălui urmărind grijuliu primele zboruri ale fetei înscrise voluntar la cursurile serale ale vieții proprii de familie. Magistrul are căldura de la care familiarii colaboratori și (se presupune) studenți, se încarcă constant. Iar când tonul îngheață ceva foarte serios, profund nu e în regula Constantin Codrescu, în rolul de pater familias, ne-a regalat cu generoasa inspirație a gestului calm, firesc, elegant, dublat de o ști­ință demult stăpânită a nuanțelor filigranate prin care o confruntare psihologica se de­clină. Acest mare actor al filmului românesc știe stă rămână memorabil.
     Dacă pentru Magistru, apartamentul mobi­lat cu gust desăvârșit semnifică un binemeri­tat confort spiritual, pentru soția sa el este cochilia în care se „selfconține”. Eleganta doamnă Pandrea își alimentează, voluntar sau involuntar, distanța socială. Idealurile ei sunt transferate în zona esteticului iar morala anchilozată în convenție și aparentă. Deși scenariul nu a fost prea generos cu persona­jul, Adela Mărculescu construiește cu intuiție exemplară. Mai frumoasă și mai doamna ca oricând, actrița ocolește capcana maniheis­mului rolului, virtuozitatea ei se află la loc deschis în scena lecției de răutate și umilire față de alesul fiicei sale, ca și în monologul telefonic de cochetărie vicleană.
     Silueta modernă, tânăra studenta la arhitec­tura are ținute, cu un pas al ei de mers pe stradă, cu un fel propriu de a-și purta tașca cu rechizite (de facultate și viața) Ileana Pan­drea știe ce vrea. Personalitate construită pe interiorizare. Privire inteligent ascuțită asupra semenilor. Linii ferm trasate pe planșeta vieții proprii. Feminitate perfect controlată. Interes egal și pentru amănuntele fațadelor și pentru stâlpii de rezistență ai faptelor cotidiene. Zeci de nuanțe ce străbat chipul actriței. Ruxan­dra Bucescu joacă bucuria, învăluită în tristețe, amărăciunea decepției trecătoare, obo­seala, speranța firească, maturizarea. Așa cum, nu de mult, ne bucura debutul Anei Ciontea sau Ecaterinei Nazare, să salutăm o nouă stea pe ecranul românesc.
     Dar alesul? Băiatul curat, limpede care as­pira din camera lui cu chirie la voluptatea lecturilor din Blaga. Băiatul puternic, tată pentru fratele mai mic, dar și marna, dar și îndrumător. Băiatul avid de cunoaștere, teh­nică și nu numai. Un contestatar al falsului acoperit cu diploma, al conjuncturalului sa­crificând adevărul. O speranță. Tânărul absol­vent al Institutului din Târgu Mureș (Gheor­ghe Csapo), are datele fizice și, în bună mă­sură, psihice ale personajului. O vitalitate puternica autocenzurate de un bun simt și o delicatețe masivă. Totuși, tânărul optician Mihai Iliescu se află încă la începutul „regla­jelor” optice. De bun augur secvențele îndrăgostirii, mândriei ultragiate, geloziei obnubilante.
     Pe scurt, un cvartet plăcut, într-un film ce se privește cu plăcere.