Cucoana Chirița

    Spuneam, mai demult, că adevărata vocație a lui Mircea Drăgan ar fi comedia... Avansată ca o simplă ipoteză de lucru — într-un text pentru pliantul de reclamă al filmului B.D. intră în acțiune —, ideea și-a găsit și nu și-a găsit confirmarea în filmele ulterioare ale regizorului... Și-a găsit-o prin simplul fapt al adăugirii: Brigada „Diverse” în alertă și B.D. la munte și la mare urmând, la scurtă vreme, filmului dintâi; și nu și-a găsit-o prin faptul — esențial de data aceasta — că Mircea Drăgan s-a reîntors, după 1972, la filmele așa-zis „serioase”, părăsind filonul comic pe care părea că-l descoperise în propria-i sferă de interese și preocupări.
     lată însă că regizorul e, din nou, prezent pe ecrane cu o comedie: Cucoana Chirița dorindu-se o comedie „sută la sută” — ca să mă exprim «colorat și în metafore» (cum zicea Bulgakov despre eroul sau, poetul Bezdomnîi)... Să consider această prezență drept o ne- (sau mult-)așteptată confirmare a mai vechii mele ipoteze? Înainte de a răspunde, în vreun fel, chestiunii — interesante și dincolo de orice (mărunt) orgoliu personal — fie-mi îngăduit să reamintesc cititorului-spectator opinia lui Călinescu despre cucoana Chirița — poate cel mai cunoscut și mai larg simpatizat personaj al dramaturgiei lui Alecsandri.
     După ce constată că «peripețiile cucoanei Chirița» relatate de Alecsandri în „Chirița în lași sau două fete ș'o neneacă”, „Chirița în provinție” și „Cucoana Chirița în balon” «izbutesc să învingă vremea», criticul face personajului un portret succint dar complex — și pe care autorii filmului par a-I fi ignorat cu desăvârșire; «Chirița e o cochetă bătrână și totdeodată o bună mamă, o burgheză cu dor de parvenire, dar și o inteligență deschisă pentru ideea de progres. Amestecul de anteree și fracuri, de moldovenească grecizantă și jargon franco-român, de tabieturi patriarhale și de inovații de lux occidental, dă un tablou inedit, încântător pentru ochiul de azi. Veselia nebună a cupletelor, învârtirea la danț a personagiilor, ritmica în genere a acestor comedii dau naștere unei plăcute emoții arheologice». Pentru ca, în încheierea analizei la care supune acest capitol al drarnaturgiei bardului de la Mircești, criticul să conchidă «Valoarea criticei lui Alecsandri stă în veselia nestinsă pe care o alimentează. Ea e din categoria persecuției voltairiene pe toate căile, însă fără sarcasm».
     Dacă adoptăm — asupra cucoanei Chirița — punctul călinescian de vedere, și nu văd motivele care ne-ar împiedica s-o facem, filmul nu este ceea ce s-a așteptat.