Prima dragoste a lui
Costel Safirman a fost litera scrisă, aşa cum îi şade bine oricărui absolvent de filologie. Drept care s-a angajat ca redactor la „Meridiane”, singura editură care la acea dată publica lucrări despre artă, deci şi despre cinema. De aici la cinematografie nu a fost decât un pas, mai ales că în CV-ul său s-au adăugat şi studii de teatrologie–filmologie. Un prim popas de câţiva ani la Arhiva Naţională de Filme care, în anii 60–70, adunase o colecţie impresionantă de cărţi şi reviste de specialitate. În biblioteca Arhivei, împreună cu alţi doi colegi (Bujor Rîpeanu si Ervin Voiculescu), Safirman (semnând Cornel Cristian) a realizat un „Dicţionar cinematografic”, dedicat memoriei lui Eugen Schileru.
Când directorul Arhivei, Dumitru Fernoagă, a plecat la conducerea prospăt înfiinţatei Case de filme 5 l-a luat şi pe Costel care, timp de 10 ani, a devenit producătorul delegat a numeroase filme, printre care:
Între oglinzi paralele,
O lacrimă de fată sau
Saltimbancii. Perturbările produse la Casele de filme în 1983 din pricina „scandalului
Faleze de nisip” l-au precipitat într-o nouă etapă a carierei sale, ca realizator la Studioul „Alexandru Sahia”, unde semnează câteva documentare importante pentru memoria noastră culturală precum
Ars longa sau
Profil teatral: Teatrul Mic. Această etapă se încheie brusc în 1987, când emigrează în Israel.
Ajuns în ţara de adopţie, hazardul sau destinul îl întorc pe un teritoriu cunoscut, pentru că revine la munca de arhivă angajându-se la Cinemateca din Ierusalim. Acolo a îngrijit o bibliotecă mai frumoasă decât cea de la Bucureşti. Acolo a iniţiat un program periodic de „Muzică şi film” pe care îl mai păstoreşte şi azi. Acolo a înfiinţat „Cercul cultural din Ierusalim”, ale cărui întâlniri şi discuţii au rămas consemnate în câteva volume, publicate de Institutul Cultural Român. Acolo a intrat în echipa de organizare a Festivalului internaţional de film. Şi de fiecare dată când a avut prilejul a promovat cu entuziasm cinematograful românesc.
