Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Coroana de foc - cronică de film


    La cinematograful „Patria”, pe frontispiciu, o adevărată platformă-program: „Speranțe și împliniri. Povești de dragoste. Intrigi. Mirajul puterii. Real și ireal”. Un film de Sergiu Nicolaescu, realizat la fosta casă de filme 5, în colaborare cu Ministerul Apărării Naționale. De apreciat faptul că proaspătul senator nu și-a organizat premiera în timpul campaniei electorale, ci în primele ziIe de după, când, iată, odată reinstaurată Iiniștea, publicul merge la cinematograf, dornic a urmări lupta pentru putere pe ecran, fie ea și într-o ficțiune „la marginea dintre legendă și istorie”. Nu are rost să ne lamentăm că au trecut aproape neobservate filme mari și importante (Căința, Reconstituirea); filmele, ca și oamenii, au un destin și un timp al lor. Să consemnăm deci afluența de public la „Patria” încă din prima zi. Popularitatea actorului și regizorului Sergiu Nicolaescu este în afara oricărei îndoieli („Mă cunoașteți și mă iubiți” — din apelul regizorului, sosit pe tanc în rol principal, la Televiziune în 22 decembrie).
     O primă constatare: după 31 de ani de activitate cinematografică și peste 35 de filme de lungmetraj (între care vreo 10 pentru firme din alte țări) regizorul și-a definit genul specific, domeniul electiv, unde își poate da întreaga măsură, iar acest Coroana de foc îl exprimă poate cel mai exact. Brodând liber, cu maximă dezinvoltură, pe canavaua unei culori „de epocă” (și aceasta foarte laxă, înglobând cam 200 de ani) povestea senzațională — cu substituiri de gemeni, asedii de cetate, cruciade, turniruri, bătălii sângeroase, aventuri galante, intrigi, răsturnări de situații, picanterii — este un pretext pentru a etala spectacolul cinematografic de tipul foiletonului popular, exaltând virtuțile cavalerului războinic: curajul, forța, spiritul justițiar. Supralicitând prerogativele genului, goana după senzațional și pitoresc, Coroana de foc are meritul de a se constitui într-un prototip. Regizorul, care și-a adjudecat nu puține priorități în cinematografia națională (experimente în filmul documentar, primele superproducții, prima școală de cascadorie ș.a.), anunță de această dată o direcție ce s-ar putea să câștige teren în viitorul apropiat: spectacolul comercial de mare audiență la public, care, într-o cinematografie deocamdată autonomă, poate în curând independentă (principiile autofinanțării, ale privatizării, fiind iminente) va fi rivalul de temut al filmului de artă, al filmului cu un conținut ideatic și o expresie ce nu rămân doar la primul nivel al receptării. De aici, două întrebări se impun de la sine: ce producător va avea curajul să opteze între un film cu succes garantat de casă și debutul unui tânăr pe un „scenariu cu probleme” în favoarea celui de-al doilea? Cine va da pe mâna unui regizor tânăr, ca să nu mai spunem debutant, milioanele pe care le presupune filmul cu mari desfășurări de forțe? Ar mai fi de ridicat tot în perspectivă și o chestiune de ordin moral, privind caracterul formativ-educativ al spectacolului cinematografic. Și aici poate nu e lipsit de importanță să spunem că romanul lui Mark Twain „Prinț și cerșetor”, la care ideea filmului în discuție ne poate trimite cu gândul, a apărut la sfârșitul secolului trecut pe fondul unei polemici aprinse vizând faimoasele „comics”, romanele de un „gologan” scoase în serie de editurile americane specializate, campania fiind dusă de personalități preocupate la acea oră de salvarea morală a tineretului de peste ocean.
     Acestea fiind spuse, ce-i mai rămâne criticului confruntat cu succesul de public (acesta lăsat în sarcina sociologilor sau poate a politologilor)? Să ia act de travaliul laborios al unei echipe de profesioniști (Adrian Enescu — muzica; Nicolae Girardi și Alexandru Groza — imaginea; arh. Ștefan Antonescu — decorurile; Gabriela Nicolaescu — costumele; Maria Neagu — montajul; Anușavan Salamanian — coloana sonoră), să consemneze adecvarea prestărilor actoricești la registrul propus de scenaristul Francisc Munteanu (pregnanță având, în afara regizorului interpret, Vladimir Găitan, George Alexandru, Simona Șomăgescu, Ștefan Velniciuc), precum și strădania cascadorilor, a întregii echipe. Desigur, cronica ar mai putea semnala similitudinile sau citatele din recentele producții ale aceluiași regizor, Mircea și François Villon (cu inadvertențe istorice flagrante) sau gratuitatea unei bătălii hotărâte în pisc de munte și purtate la malul mării, sau gustul îndoielnic al unei alte bătălii cu zornăit de armuri în iatacul reginei cuprinsă de durerile facerii. Dar cum legenda își ordonează invenția epică fără complexul nuanței, într-un mod hotărât, ca tăietura de sabie, în culori contrastante, cu izul unei povestiri romantice, nu e cazul să ne întrebăm nici ce rol aveau aici cruciații (poate pentru a pregăti materialul unui viitor film de anvergură), nici dacă la granița între istorie și imaginar punctul de conciliere n-ar fi trebuit aflat în mentalitatea acelor cavaleri războinici, în ceea ce Braudel numea „structurile cotidianului” unui timp revolut. Recuzita medie romantică pe un decalc medieval surprinde și descumpănește, cel puțin în plan stilistic. Să ne mărginim așadar la caracterul deconectant al unui astfel de film. Nu contează dacă unii râd de ceva și alții de cu totul altceva. Figura cavalerului fără prihană și reproș, interpretat de Sergiu Nicolaescu, în costum de piele, profilat pe vârful Bucegilor cu sabia în mână, stârnește aplauze. Ca și replici de tipul „Morții nu vorbesc”. Dar râsul îngheață pe buze dacă te gândești, fie și pentru o clipă, că Ia câteva sute de metri distanță de „Patria”, niște oameni își riscă viața într-o prelungită grevă a foamei prin care cer acum un post de televiziune independent, unde, desigur, nu filmele deconectante s-ar afla pe primul loc. Acestea vor rămâne, fără îndoială, pe canalul 1.
 
(România liberă, 1 iunie 1990)

Tags: coroana de foc film, cronica de film, francisc munteanu, roxana pana, sergiu nicolaescu

Comments: