Colocviile revistei „Cinema”: Secretul lui Nemesis sau puterea satirei
Forța unui personaj de comedie este uriașă. Dar ascunde și un mare pericol. Pentru că plăcerea publicului de a se bucura, de a râde, de a se deconecta poate împinge actorul la concesii, la ceea ce se cheamă: rabat la calitate. Lucru total de nedorit. După părerea mea, comedia trebuie să fie matematică pură. Mecanismul ei este atât de lin, angrenajul atât de perfid, încât, cea mai mica „eroare de calcul” îi poate fi fatală. Dar rolul ei, mai ales al comediei satirice, (cazul filmului nostru) este foarte important. Comedia e terapeutică. Purifică. „Face bine”. Oricine cunoaște efectul benefic al râsului cu adresă, deci, al comediei cu adresă. În cazul acesta, cred că răspunderea actorului de comedie devine foarte mare, trebuie mult discernământ, multă rigoare pentru ca să nu cazi niciodată într-o situație involuntar comică sau gratuit comică. Dar aici intervine și rolul mare al scenaristului, pentru că, dacă partitura este concepută corect și lucrurile facile sunt puține sau lipsesc cu desăvârșire, și este mai greu, ca actor, s-o iei pe delături.
Ceea ce s-ar putea reproșa comediei contemporane, în general, este că nu întotdeauna reușește să „are” profund. „Plugul” ei nu merge adânc în brazde. După părerea mea însă, aici, în
Secretul lui Nemesis el merge!
Titus Popovici și
Geo Saizescu au reușit acest lucru și cu
Secretul Iui Bachus. Cum? Secretul lor... Cert este ca lumea are o satisfacție nebună să-i vadă puși ia punct pe nemernicii, (ca mai avem și nemernici, ce să facem?,) care ne strică bucuria de a trăi. Pentru că și asta este funcția comediei: să desțelenească terenurile cu buruieni, să le redea... horticulturii, să zicem, pentru că nu văd de ce nu am semăna flori pe locul buruienilor. Pentru asta, firește, trebuie talent. Talentul scenaristului, al regizorului, al actorilor. Talentul, el dă forța, puterea de penetrație a comediei. Efectul-benefic asupra noastră. Deși socotită — paradoxal! — gen minor, comedia este o mare forță. Cum poate să modifice, cum poate să schimbe ea optica asupra vieții (atunci când e bine făcută, firește), nici un alt gen major nu o poate face. O comedie bună te face să râzi, dar te pune și pe gânduri. Exagerând liniile, ca încărcătura, esențializând, adică, din trei trăsături de penel o idee. În film, cele trei linii din caricatură ar fi scenariul, regia, distribuția. Le ai, ai realizat o comedie bună, în sensul eficienței. Nu le ai...
Personajul meu din
Secretul lui Nemesis mi-a plăcut foarte mult. Este abjecția personificată. Fanfaroană. Mincinoasă, lingușitoare — până la o adică, pentru că, la o adică, odată întoarce macazul — într-un cuvânt: oribilă. Mi-a făcut o afacere nebună s-o „demolez”.
N-aș putea spune că am întâlnit un asemenea personaj „exact la fel” în viață. Am întâlnit însă ceva foarte pe aproape... Era o ființă care nu se simțea bine, nu era sănătoasă, dacă nu-ți făcea un rău. Măcar unul mic, dacă nu putea unul mare. „Idealul” ei fiind, firește, răul mare. Când reușea, când te vedea la pământ și cu ochii în lacrimi, jubila. Atunci era fericită, devenea chiar bună. Era chiar în stare să o consoleze, să-ți oblojească pe care tot ea ți le făcuse. Avea nevoie de o „victimă” pe care s-o poată consola după aceea. Fantastic, nu? Ei, asta este Olga Limbășanu din
Secretul lui Nimesis. Sigur că m-a atras! Sigur ca mi-a plăcut „s-o omor”. Pentru că e anormala. Iar anormalul trebuie eradicat. Dacă ar fi să formulez, exact, care este rostul major al comediei, aș spune ca este... ca un ceai de mușețel. Pare caraghios pentru cine nu știe că ceaiul de mușețel este cel mai formidabil detergent pentru organismul uman. Comedia mi se pare detergentul ideal pentru organismul social. Curată! Purifică! Se mai poate spune, în condițiile astea, că avem de-a face cu un gen minor? Nu cred!...
