Arareori ai privilegiul să scrii despre o carte a fericirii. O carte al cărei personaj trăieşte fiecare clipă cu seninătate, pentru care fericirea este o stare de fapt. Şi acest personaj special se numeşte Woody Allen. CriticuI
Dana Duma a avut strălucita idee de a scrie o monografie despre marele regizor, „Woody Allen, bufon şi filosof”, apărută recent la Editura Fundaţiei Culturale ldeea Europeana. Este evident pentru cine parcurge cartea că, din sentimentul „euforiei perpetue”, cum ar spune Pascal Brukner, s-au născut aceste pagini. Pe de o parte, euforia autoarei, „îndrăgostită până peste cap” de autor şi opera lui, iar pe de altă parte, personajul a cărui vitalitate te contaminează. De aceea am spus la începutul acestei cronici, că „Woody Allen, bufon şi filosof” te loveşte direct în faţă cu efluviile fericirii alleniene. Prin fericire alleniană înţeleg acel spirit comic, trist şi vital, ironic şi nostalgic, violent şi candid, care se desprinde din fiecare film al său. Monografia alleniană este scrisă alert, dinamic, de parcă s-ar lua la întrecere cu timpul, din dorinţa de a „trişa” moartea, încremerirea, bătrâneţea. Pentru că Dana Duma îşi doreşte ca Woody să nu îmbătrânească niciodată, iar timpul său să rămână veşnic unul al tinereţii şi exploziei de viaţă. În accepţiunea ei, „Woody Allen este un erou. Nu numai pentru că mulţi îl consideră ultimul mare comic american, dar şi pentru eroica lui putere de a rezista în cadrul cinematografului dominant. În peisajul din ce în ce mai dezolant al comediei cinematografice, el reprezintă alternativa dătătoare de speranţe: încă se mai poate râde inteligent în sălile de cinema, unde glumele fiziologice fac ravagii printre adolescenţii cu hamburgeri şi educaţi cu jocuri video”.
Cine nu a văzut
Trandafirul roşu din Cairo, Crime şi delicte, Misterul crimei din Manhattan sau
Blestemul scorpionului de jad, acela nu se poate numi cinefil. Dana Duma rescrie fiecare film al lui Woody, astfel că cei care i-au văzut filmele, dar şi cei care nu au făcut-o până acum, se pot simţi ca într-o sală de cinema virtuală şi, asemeni eroinei din
Trandafirul roşu din Cairo, să se desprindă din urzeala cuvintelor şi a imaginilor ca să atingă la propriu fiinţa de celuloid a lui Allen. În cele peste 140 de pagini descoperi un univers întreg, îmbibat de un râs homeric, catartic, care l-ar face invidios atât pe Freud, cât şi pe Jung. Pentru că râsul allenian este antidotul perfect la toate angoasele, obsesiile, frustrările, alienările omului modern. Nu ai nevoie de divanul psihanalitic, nu ai nevoie de celebrele şedinţe de psihanaliză, Freud şi Jung sunt doar nişte pitici, pentru că ai la îndemâna filmele lui Allen. Oricare dintre peliculele sale te pot vindeca de bolile mortale ale plictisului şi ale postmodernităţii. Cu adevărat, Allen este un erou, într-o lume care nu mai crede în legende şi mituri, iar lecţia lui despre viaţă, moarte, dragoste şi sexualitate ar trebui să ne-o însuşim cu toţii, poate aşa am trece mai uşor peste dramele, neputinţele şi complexele noastre. Dar eroismul lui vine şi din rezistenţa cu care a reuşit să se apere în faţa asaltului hollywoodian. Nu a fost corupt niciodată de sistem, nu a lucrat după reţeta americană de succes, şi-a apărat ca un „ultim mohican” oaza sa de europenitate, de independenţă într-un ocean de pragmatism american.
Construcţia cărţii este foarte bine realizată: mai întâi aflăm câte ceva despre biografia personajului nostru, apoi intram chiar în intimitatea sa autobiografică, a băieţelului haios din Brooklyn, ca după aceea să plonjăm direct în reţeaua sa de obsesii. Care sunt obsesiile lui Allen? Psihanaliza, Moartea, Dumnezeu, New York-ul, Familia şi Magia. Un capitol aparte este dedicat femeilor; teribilelor femei din viaţa lui Allen, fără de care nu ar fi putut crea nici măcar un milimetru de peliculă. Foarte interesante mi se par comentariile criticului referitoare la specificul umorului allenian. „Complexitatea şi eficacitatea arsenalului comic la care recurge cineastul-scenarist vin probabil din autoexigenţa proverbială care îl face deseori să sacrifice la montaj sute de metri de material plin de gaguri şi dialoguri savuroase, dar considerate în sine. Să nu uităm că avem de-a face cu un autor dispus mereu să se îndoiască de sine şi de formulele imbatabile”. Dar incursiunea în lumea lui Allen nu se termină aici, căci cititorul poate „gusta” câteva dintre replicile şi aforismele pline de har şi haz intelectual ale regizorului, dar poate trece în revistă şi toate filmele sale (vreo 37 la număr). Volumul este însoţit şi de un mic album foto, care ni-l face şi mai familiar pe Woody.
„Woody Allen, bufon şi filosof”, în viziunea Danei Duma, este o carte vie. Atunci când o iei în mână, simţi cum Allen te ia de umeri şi te invită la o surprinzătoare călătorie. O călătorie a fericirii. O călătorie a iubirii. O aventură unică.
(Luceafărul nr. 5, februarie 2005)
