Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



O carte dedicată filmului “Pădurea spânzuraților”

"Pădurea spânzuraților, un film de Liviu Ciulei"

Virgil Petrovici

  • Editura Tehnică
  • București, 2002
  • 228 pagini

O carte dedicată filmului “Pădurea spânzuraților”


     Virgil Petrovici și Editura Tehnică au reușit o remarcabilă performanță: aceea de a dărui publicului românesc o carte dedicată unuia dintre cele mai valoroase filme românești, deținător al unuia dintre prestigioasele premii din lumea cinematogafică (Premiul pentru regie la Cannes în 1965, când din juriu făceau parte somități ale lumii filmului, dar și ale literelor) ― Pădurea spănzuraților.
     Opera lui Liviu Ciulei, regizor de film afirmat cu Erupția, autor al Valurilor Dunării (la rândul său câștigător al unui Mare Premiu la Karlovy Vary) reprezintă autentice capitole de istorie a teatrului și filmului românesc.
     Cu al treilea film realizat de cineast recunoașterea internațională este aproape unanimă. Din nefericire pentru autor, pentru filmul românesc și spectatorii săi, capitolul creație cinematografică al lui Liviu Ciulei a fost definitiv închis (în ciuda unor roluri oferite de alți cineaști în filmele lor). Proiectele lui Liviu Ciulei după filmul Pădurea spânzuraților au fost, în ordine cronologică, „Baltagul”, „Visul unei nopți de vară” și „Furtuna”. Anvergura lor, miza lor estetică să-i fi complexat pe culturnicii epocii (ce nu devenise de aur)? Sau mai degrabă colegii din cinematografie vedeau în Liviu Ciulei concurentul imposibil de oprit pe drumul cinematografiei, și atunci doar atributul „prematur” a fost invocat pentru oprirea carierei unui cineast, care nu s-ar fi tocmit niciodată pentru libertatea opțiunilor sale? Cartea lui Virgil Petrovici consemnează opinii recente despre turnarea filmului Pădurea spânzuraților semnate de autor, dar și de minunata sa echipă de interpreți, de mari profesioniști ai filmului (printre care Victor Rebengiuc, Anna Széles, Gina Patrichi, Andrei Csiky, Ion Caramitru, Mihai Mereuță, Mariana Mihuț, Valeriu Arnăutu, Elena Oroveanu, Yolanda Mîntulescu, Cristina Ionescu, Dan Platon, Dumitru Carabăț, Giulio Tincu, Theodor Grigoriu, Anușavan Salamanian, Ovidiu Gologan și Constantin Pivniceru).
     Volumul mai cuprinde documente legate de geneza romanului, de condamnarea locotenentului Emil Rebreanu (fratele scriitorului), scenariul regizoral, precum și fragmente sau texte integrale dedicate recepției critice a operei lui Ciulei. Ecourile internaționale din care nu lipsesc nume de prestigiu ale criticii și istoriei filmului încheie volumul dedicat filmului Pădurea spânzuraților (printre care Mircea Alexandrescu, Victor Iliu, Ion Frunzetti, Radu Cosașu, Tudor Caranfil, Ana Maria Narti, Romulus Rusan, George Littera, Corneliu Medvedov, D.I. Suchianu, dar și Rene Clair, Georges Sadoul, Jean de Baroncelli, Patrick Thevenon, Samuel Lachize, Jerzy Hoffman, Orson Welles, Ugo Casiraghi, Giuseppe de Santis și alții). Lucrarea lui Virgil Petrovici a apărut cu acordul lui Liviu Ciulei și cu sprijinul Arhivei Naționale de Filme. Este, de asemenea, salutară inițiativa Editurii Tehnice de a se implica decisiv în materializarea proiectului; de altfel credem că istoricii și criticii de film ar putea saluta această apariție ca o invitație pentru alte proiecte necesare iubitorilor filmului românesc. 
 
(România liberă, 7 iulie 2003)
Tags: calin stanculescu, carte de film, cinetipar aarc.ro, liviu ciulei, padurea spanzuratilor, recenzie carte

Comments: