Orice rând memorialistic are o cauză intimă menită să-l incite pe cititor, fie că este vorba de viața autorului cu necunoscutele sale, fie că este vorba despre opera unui artist, ce trebuie detaliată, explicată în coordonatele unei geneze cu multe necunoscute pentru marele public.
Ștefan Gladin este un apreciat autor de film documentar și mărturia sa este cu atât mai prețioasă pentru contemporanii săi cu cât vine din partea unui profesionist al imaginii care, se știe, valorează cât o mie de cuvinte.
Dincolo de acest motiv, un contact prematur cu posteritatea l-a situat pe Ștefan Gladin în imposibilitatea continuării operei sale, cel puțin temporar. Motorașul vital agresat de nenumărate ori în ultimii ani, a trebuit reparat cum se cuvine provocând autorului decizia așternerii rândurilor ce urmează. O hotărâre cu atât mai curajoasă, cu cât cineastul nu are a ne împărtăși adevăruri comode, mai ales pentru colegii săi din Studioul Sahia sau din Televiziunea Română. Mai mult Ștefan Gladin ne împărtășește cu lux de amănunte geneza celor două filme,
Ziua cea mai scurtă și
Să facem totul, realizate în primele luni de după evenimentele din Decembrie 1989, cu inimaginabile eforturi și riscuri pe care le-a împărtășit alături de colegii săi de echipă.
Născut în anii regimului totalitar, Ștefan Gladin este un martor privilegiat al existenței comunismului în România.
Mărturie sine ira et studio amintirile autobiografice creionează cu înțelegere, simț critic, dar și umor aspecte din viața celui mai important studio de film documentar din cinematografia epocii Ceaușescu.
Implicat cu aparatul în mână în evenimentele ce au dus la căderea dictaturii ceaușiste, Ștefan Gladin realizează în 1990 două opere de referință pentru cinematografia acelor ani.
Ziua cea mai scurtă este considerat de
Laurențiu Damian, autorul unui serios și aplicat studiu asupra documentarului românesc, drept un document marcant al anului 1990. Personal, iubesc mai mult filmul eseu
Să facem totul, demonstrație elocventă asupra complicităților internaționale ce au dus la supraviețuirea regimului totalitar până la ultimele sale clipe. Efectiv vinovat de genocid împotriva propriului popor, Ceaușescu este înfățișat aici primind cele mai înalte distincții din marea lume a Occidentului civilizat, recunoscător unei caricaturi și deloc interesat de efectele politicilor criminale (legea avorturilor, frigul și subalimentația, întunericul și asasinatele comandate adevăraților teroriști ai istoriei contemporane).
Ștefan Gladin ne oferă în memorialistica sa felia de viață proprie ce explică multe clipe semnificative din existența contemporanilor noștri. Planurile suprapuse ale evocării sale, inteligent încastrate în fluxul memoriei afective întregesc atât profilul creatorului, cât și portretul contemporanilor săi implicați la diverse nivele în istoria recentă.
Radiografie nu prea politicoasă cu unii dintre colegii autorului de la Sahia sau din Televiziunea Română, unde multe dintre proiectele cineastului extrem de incitante încă n-au primit undă verde, mărturia cineastului documentarist mai relevă și starea de sănătate a națiunii. În acest diagnostic multe idealuri s-au evaporat, multe credințe s-au stins, multe principii au fost inundate de ipocrizii, demagogie sau inutile lupte pentru o efemeră putere.
Sper ca acest substanțial volum de mărturii despre trecut, prezent și…viitor să constituie și un binevenit, pentru cititor, prilej de reflecție pentru istoria de astăzi și de mâine.
