Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Despre scenarii şi scenarişti

"Spre o poetică a scenariului cinematografic"

Dumitru Carabăţ

  • Editura Pro
  • Bucureşti, 1997
  • 432 pagini, coperta Alexandru Andrieş

Despre scenarii şi scenarişti


    În anii studenţiei, în Academia de Teatru şi Film, existau câteva cursuri despre care toată lumea vorbea cu admiraţie şi de la care... se chiulea mult mai puţin decât de la altele. Şi asta nu pentru că studenţii se temeau că vor fi pedepsiţi pentru absenţele lor, ci pentru că simţeau că acolo se petrece ceva, că au de învăţat lucruri interesante pe care nu le pot descoperi singuri citind una−două lucrări de referinţă în domeniu. Pe lângă legendarul curs de „Istorie a filmului universal” susţinut de dl. prof. George Littera, trebuie neapărat menţionat cel de scenaristică al profesorului Dumitru Carabăţ.
Iată că acum, cei care nu au avut niciodată ocazia să asiste la aceste cursuri de scenaristică, au la îndemână cartea „Spre o poetică a scenariului cinematografic” de Dumitru Carabăţ, publicată de Editura Pro. Ideile din cursuri sunt preluate şi dezvoltate în această lucrare, într-un discus sobru şi elegant, propunându-se cititorului ipoteze, şi nu sentinţe, după cum subliniază autorul chiar în Prefaţă: „Că o asemenea descriere nu-şi poate epuiza obiectul dintr-o singură lovitură sau că unele dintre ipotezele noastre se vor dovedi amendabile, o ştim foarte bine şi ar trebui să o ştie din capul locului orice analist cu picioarele pe pământ”.
     Pornind deci de la funcţiile lui Propp din „Morfologia basmului”, lucrarea ne propune un model generativ−transformaţional al acestora, aplicabil în cazul scenariului. O translare de la basm la film, deci. Când ne gândim că de multe ori s-a spus şi s-a scris că filmele sunt basmele epocii moderne, acest model ni se pare cu atât mai potrivit. În orice caz, cei care se vor repezi să citească această carte cu speranţa că în momentul în care vor întoarce ultima pagină vor fi devenit deja scenarişti, vor fi dezamăgiţi. E adevărat că în străinătate proliferează lucrări care susţin că te învaţă cum să scrii un scenariu, că autori mai mult sau mai puţin celebri câştigă bani buni organizând stagii de câteva săptămâni pentru cei amatori de a deveni scenarişti în scurt timp. Dar totul nu este decât o iluzie. E cam greu să devii scenarist peste noapte...
     Cei care doresc însă să parcurgă o lucrare bine documentată, care-şi propune să analizeze scenariul ca text, ca operă care poate constitui un obiect de analiză în sine, se vor bucura de această carte care, pe lângă ipotezele autorului, ia în discuţie şi modelele propuse de alţii — din bogata bibliografie îi voi cita doar pe Bela Balázs, Umberto Barbaro, Pasolini şi Pudovkin. O carte de poetică a scenariului, deci, şi nu un manual de scenaristică. Putem citi lucrarea ca o continuare a altei cărţi, semnată tot Dumitru Carabăţ, „De la cuvânt la imagine”, apărută în 1987 la Editura Meridiane. Şi nu putem decât să ne bucurăm de o astfel de lucrare, care cu greu îşi poate face loc în planurile editoriale. Despre scenarii şi scenaristică nu există prea multe cărţi la noi. În această ordine de idei, voi încheia citând din nou din Prefaţă: „Ne interesează, deci, un text numit scenariu, despre care se vorbeşte mult, mai ales când lucrurile nu merg cum trebuie în diferite cinematografii, dar despre care, în realitate se ştie prea puţin”.
     De foarte multe ori un scenariu — şi mai apoi un film — pleacă de la un text literar preexistent, o carte care a avut mai mult sau puţin succes, şi pe care cineaştii visează să o ecranizeze. Istoria ecranizărilor ne arată că au existat, pe lângă reuşitele remarcabile în domeniu, nenumărate eşecuri. Şi totuşi, producătorii şi regizorii nu obosesc în a se inspira din literatură. Personajele create pe hârtie îi fascinează, ţin neapărat să le dea un chip şi pe ecran. Un chip care adesea rămâne în memoria spectatorilor decenii de-a rândul, confundându-se cu personajul. Scarlett O'Hara are pentru noi chipul actriţei Vivien Leigh. „Îngerul albastru” este doar Marlene Dietrich. Dintre zecile de „dame cu camelii”, prima care ne vine în minte este Greta Garbo. Şi enumerarea poate continua.
     Dar cele citate mai sus sunt exemple de ecranizări reuşite. Alţii au avut mult mai puţin succes. Se spune că o carte bună nu poate da naştere unui film mare (dar există şi excepţii), în timp ce o carte mai puţin cunoscută are potenţialul de a deveni o ecranizare viabilă (în acest caz excepţiile fiind încă şi mai numeroase — câte cărţi oarecare nu devin filme uitate imediat?).
     Printre filmele de care s-a vorbit mult anul acesta, două au fost bazate pe best−selleruri necunoscute publicului de la noi. În ultima vreme însă, Editura Univers şi-a făcut un bun obicei de a ne oferi traduceri ale unor cărţi care au inspirat filme de succes. Uneori filmele ajung mai greu sau deloc aici... De data aceasta, este vorba de două romane mai interesante decât filmele pe care le-au inspirat. Smilla's Sense of Snow de Bille August a fost primit cu răceală la Festivalul de la Berlin. I s-a reproşat autorului monotonia povestirii cinematografice, distribuţia neinspirată, pretenţiile fără acoperire. Nicio surpriză însă pentru cei care cunoşteau academismul plicticos din precedentele sale pelicule. Cartea lui Peter Hoeg, „Cum simte domnisoara Smilla zăpada”, este însă mai mult decât un thriller oarecare, cum ne-ar lăsa filmul să credem.
     Cum tot mai mult decât o poveste de dragoste pe fundal de război este şi „The Enghlish Patient” de Michael Ondaatje, care a stat la baza multioscarizatului film al lui Anthony Minghella. Veţi putea verifica luna următoare, când romanul se va afla în librării, iar filmul pe ecrane.

 

(Noul Cinema nr. 5/1997)
Tags: cinetipar aarc.ro, dumitru carabat, rolland man, spre o poetica a scenariului cinematografic

Comments: