Călin Căliman, Mister Contemporanul

     Convorbiri cinematografice cu Călin Căliman, Mister Contemporanul cum l-a botezat Aura Christi. Din păcate, el a plecat dintre noi fulgerător, pe 25 aprilie, cu grija că nu-şi predase rubrica pentru numărul de mai al revistei. În afara răspunsurilor lui Călin Căliman la câteva întrebări puse de George Canache şi Dinu Moraru, volumul cuprinde mărturii despre Mr. Contemporanul ale unor oameni de cinema şi de litere, scrise înainte şi după dispariţia lui. 

     „Călin, file din poveste...“ (din povestea filmului românesc)  - Titus Vîjeu 
 ”De mai bine de şase decenii filmul îşi are un apărător din linia faimoşilor cavaleri „sans peur et sans reproche“, pentru care virtutea fidelităţii era mai presus de orice însuşire. Acest om se numeşte Călin Căliman şi descinde direct din aleasa stirpe a unor luptători curajoşi pentru cauza naţională şi pentru cauza pendinte a limbii române. Bunicul său, Valeriu Branişte, a scris istorie ca făurar al Marii Uniri, ca şi mama sa, profesoara Valeria Căliman, supusă unor „exerciţii de supravieţuire“ de regimul politic totalitar de după război, ce avea să-i rezerve şi soţului său, doctorul Căliman, raţia zilnică de suferinţe în lagărele lui Gheorghiu-Dej...
Călin avea să se salveze din această ecuaţie atroce a istoriei graţie marii iubiri faţă de filmul românesc, realitate artistică vie, căreia i-a dedicat întreaga sa viaţă. Miile de pagini care păstrează dovezile înaltei sale fidelităţi pot fi găsite în colecţiile celor mai importante publicaţii ale ultimei jumătăţi de secol ori între coperţile unor cărţi valoroase, între care se află şi impresionanta, profunda şi inegalabila Istorie a filmului românesc, apărută în mai multe ediţii şi care aduce în faţa cititorilor mii de titluri şi autori într-o structură organică, menită să confirme - dincolo de eşecuri ori mediocre prestaţii - sensul ascendent al unei arte ce a impus ţării şi lumii acesteia valori de netăgăduit. Poate de aceea mi se pare că ea poate fi socotită, după modelul judecăţii critice impusă de marea Istorie a literaturii române de la origini până în prezent de George Călinescu, fascinantul roman al filmului românesc... după cum şi viaţa acestui febril cărturar poate deveni subiect al unei viitoare producţii despre un om adorând filmul ca pe un astru ce nu poate fi văzut în toată magnificenţa lui decât din întunericul sălii de cinema.” (Din volumul ”Filmul, mon amour”)

”A fost prietenul nostru...” - Ioan-Pavel Azap
 
          Dacă ar trebui să răspund într-o singură propoziție la întrebarea „Cine a fost Călin Căliman?”, aș spune fără ezitare: „A fost prietenul nostru...”. Pentru că, dincolo de o certă vocație a prieteniei pe care o cultiva fără ostentație, cu deosebită delicatețe, omul Călin Căliman, criticul de film Călin Căliman era prietenul tuturor celor care iubeau filmul, cel românesc îndeosebi: realizatori, critici (mai încrâncenați sau mai „blânzi”), spectatori. L-am întâlnit pentru prima dată, altfel decât în scris, la Cluj, în noiembrie 2007, la o săptămână a filmului mut, organizată în fosta sinagogă de pe strada Barițiu, unde domnia sa a prezentat o parte dintre filmele proiectate. Într-una din seri, am îndrăznit să-i ofer unul dintre primele mele volume de critic aspirant – volum modest, de altfel – și să-i cer un autograf pe prima ediție a „Istoriei filmului românesc”. Deși un necunoscut – numele meu n-avea cum să-i spună ceva în acel moment –, mi-a scris câteva rânduri măgulitoare, dar, am realizat în anii următori, nu conjuncturale: Călin Căliman nu „investea” în cei mai tineri din breaslă pentru o eventuală cultivare de către aceștia a imaginii proprii, ci se bucura cu adevărat când întâlnea oameni iubitori de film, iar, dacă aceștia mai și tatonau domeniul criticii, le acorda necondiționat prezumția valorii. Faptul că ne-am cunoscut într-o sală de cinema, chiar dacă una improvizată, a fost de bun augur pentru semnatarul acestor rânduri. În anii care au urmat, în drumurile mele la București, ne-am întâlnit tot mai des, la început la festivaluri (CineMAiubit, de pildă), apoi, în ultimii ani, exclusiv în „salonul” domniei sale de la Rondul Coşbuc, într-un local „străvechi”, care s-a modificat periodic în ultimele decenii, dar a supraviețuit tranziției, și pe care prezența lui Călin Căliman l-a înnobilat.
          Cum, de altfel, a înnobilat și paginile revistei „Contemporanul”, în care a susținut neîntrerupt, începând din 1959, rubrica de film, fiind cel mai longeviv titular de rubrică de gen din România. A debutat editorial în 1967, cu „Filmul documentar românesc” (Ed. Meridiane), o primă „inventariere a zonelor tematice de investigație pe care le propune filmografia românească a genului” (Adrian Țiroiu, „Cinema”, nr. 3 / 1968). Este de reținut aici nu orgoliul de a scrie despre un gen, dacă nu ignorat, cu siguranță mai puțin popular decât filmul de ficțiune, cât, mai ales, interesul criticului și istoricului de film Călin Căliman pentru toate domeniile, pentru toate compartimentele artei cinematografice, cum o va face, de pildă, și în „Cinci artiști ai imaginii” (Ed. Reu Studio, 2009), volum dedicat artei poetice a cinci operatori (directori de imagine) ai filmului românesc: Grigore Ionescu, Alexandru Întorsureanu, Nicu Stan, Nicolae Girardi și Alexandru David. Fără a abandona nicio clipă jurnalismul, colaborând constant, cu studii și cronici de film, la mai multe reviste din țară și străinătate, dar și la televiziune și radio, implicându-se și în activități didactice (a susținut cursuri la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, respectiv Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, precum și la universitățile „Columna” și „Hyperion”), a continuat să publice, cu o ritmicitate imprevizibilă, cărți de film importante, îndeosebi monografii dedicate unor personalități ale cinematografului românesc: „Jean Mihail” (Ed. Meridiane, 1996), „Ion Bostan” (Ed. Meridiane, 1997), „Secretul lui Saizescu sau Un surâs în plină iarnă” (Ed. Crater, 1997), „Ilarion Ciobanu” (Ed. Artprint, 2010), „Al. G. Croitoru, zis și Mister Keystone” (Ed. Betta, 2016).
          Opera sa de căpătâi, unicat în literatura română de specialitate, este „Istoria filmului românesc”, apărută în trei ediții, în 2000 (Ed. Fundației Culturale Române), 2011 și 2017 (ambele la Ed. Contemporanul), ultimele două reprezentând nu simple reeditări, ci aduceri la zi ale textului. Este o carte de neocolit pentru oricine este interesat de filmul românesc, un volum în care, după cum mărturisește autorul pe coperta a patra a ediției din 2017, „am încercat, prin modul de abordare a filmelor din palmaresul cinematografiei naționale, să mă adresez nu numai cineaștilor și, în genere, specialiștilor din lumea artei a șaptea, am căutat să captez interesul unui public cât mai larg de cinefili, ducând istoria filmului românesc, la propriu, cât mai aproape de spectatorii de ieri, de spectatorii de azi și – de ce nu? – de spectatorii de mâine”. Cu siguranță, spectatorii de ieri și de azi s-au regăsit în paginile acestei opere, care a implicat un travaliu imens, iar cei de mâine vor descoperi și ei „tainele” unei cinematografii aflate azi în plină afirmare.
          Născut în Brașov la 17 mai 1935, Călin Căliman a intrat, începând cu 24 aprilie al acestui an, în filele propriei istorii a filmului românesc, căruia i-a dedicat nu doar decenii din viață, ci și reverența cea mai maiestuoasă de care a avut parte până acum.