Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Caravana filmului românesc, proiecții în cadrul Zilelor Municipiului Brăila


     Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale va poposi şi anul acesta pe malul Dunării, la Zilele Municipiului Brăila. La fel ca şi în anii anteriori, spectatorii sunt invitaţi să vizioneze proiecţiile în Parcul Monument, în perioada 12 – 14 august, cu începere de la ora 21.00.
     Programul începe luni, 12 august, la ora 21.00, cu Octav, cel mai vizionat film în cinematografele din România, în anul 2017, acesta fiind şi motivul pentru care a fost inclus în programul de anul acesta. Octav (Marcel Iureș), un bărbat în vârstă, se reîntoarce la conacul copilăriei sale, aflat undeva în România, la ţară, cu dorinţa de a-l vinde. Ajuns în acest loc, după zeci de ani de absență, o fetiță ce-i pare cunoscută îl ia într-o călătorie miraculoasă înapoi la inocența anilor copilăriei sale din România interbelică.
      Programul continuă marţi, 13 august, cu o poveste despre înşelătoria cea mică, cu victimă individuală. E una dintre realităţile zilelor noastre, iar în filmul Şi caii sunt verzi pe pereţi, brăileanul Dan Chişu, scenarist şi regizor, demască iluzia că în Romania, ţara unde apar milionari peste noapte, oamenii obişnuiţi se pot şi ei îmbogăţi la fel de uşor.
     În ultima seară a Caravanei filmului românesc la Brăila de anul acesta, spectatorii se vor putea bucura de reîntâlnirea cu regretata brăileancă Vasilica Tastaman care, alături de Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin pot fi văzuţi în comedia Brigada Diverse în alertă, în regia lui Mircea Drăgan.
     Intrarea este liberă.
     Detalii: www.caravanafilm.ro
(12.08.2019)

Tags: brigada diverse in alerta film, caravana filmului romanesc braila 2019, octav film, si caii sunt verzi pe perete film

Comments: