California Dreamin’ (nesfârşit) (1)

     Am fost întrebat, în repetate rânduri, pe ce criteriu ofer cotaţiile în cadrul acestei rubrici, atâta vreme cât la review-urile de film se ţine cont de... film, punct, în timp ce la DVD se iau, evident, în considerare, pe de o parte filmul, pe de o parte aspectul tehnic şi calitatea bonu­surilor. Am decis că-i momentul potrivit să răspund, cu toate că întrebarea e un soi de „Ghici ciupercă": logic şi matematic, e vorba de medie şi de cântar. Cu precizarea că un film cu imagine sub-standard şi bo­nusuri ioc poate şi va primi re:gal numai dacă e cu adevărat extraordinar, în timp ce un film mediocru, dar garnisit cu supli­mente girlă nu va primi niciodată mai mult de re:miză. Cât priveşte catastrofele, ele vor fi re:butate fără milă, chiar dacă oferă cadou comentarii audio cu Papa de la Ro­ma... Ajung acum şi la ce mă doare cu ade­vărat: personalităţi diverse, inclusiv mari critici de film sau chiar juriul Un Certain Regard, au atras atenţia că filmul de debut al lui Cristian Nemescu trebuie judecat cu ochii larg deschişi, dat fiindcă autorul său n-a mai apucat să-l termine, iar montajul oferit lumii oferă practic doar un blueprint al epicului ce-ar fi trebuit să fie. Prea bine, dar ce te faci dacă nemulţumirile legate de acest debut blestemat, fără îndoială unul dintre cele mai vii şi ambiţioase filme ca­re s-au făcut vreodată în România, nu ţin de lungimile inerente unui cut nefinisat şi nici de ritmul, fatalmente, greoi şi nici mă­car de inegalităţile dintre acte? Ce te faci dacă povestea de amor dintre ţărăncuţă şi soldat, chit că trimite inteligent la scurte­le regizorului, te lasă rece atunci când nu te enervează? Ce te faci cu clişeele balca­nice (primari, mitocani şi bairamuri cu lă­utari), chit că abil puse în scenă, devenite de-acum cel puţin indigeste? Ce te faci cu umorul infantil, cu inconsistenţa actorilor de la scenă la scenă şi, mai ales, ce te faci dacă observi că focusul care în scenariu era axat pe personalitatea şefului de gară, personaj ambiguu, schizoid şi fascinant, pe care adori să-l deteşti şi te urăşti că-l admiri, s-a mutat în film pe dilemele că­pitanului american obosit, la propriu şi la figurat, iniţial doar un catalizator al emoţiilor şi deciziilor celorlalţi? Poţi alege, cu respect şi tristeţe, să taci din gură — prima mea variantă. Motivul pentru care m-am răzgândit se află mai departe şi explică şi preambulul acestei confesiuni, iniţial blân­de, în cele ce urmează revoltate.
BONUS
     Nu cred că vă imaginaţi cât mă scoate din minţi decizia producătorilor de a scoate fil­mul, SIMULTAN, în cinema şi pe DVD. Mi se pare o insultă incredibilă, adusă deopo­trivă memoriei cineastului dispărut şi in­teligenţei spectatorului - şi nu-mi spuneţi că astfel de chestiuni se practică tot mai des peste ocean. Una la mână, mă uit în jur şi nu văd America, a doua la mână, asta e de obicei soarta filmelor de nimic, pe care companiile le scot în săli într-o copie şi în acelaşi timp le aruncă în magazine, sperând să-şi recupereze măcar cheltuielile de ca­tering. Şi nu-mi veniţi cu exemplul Steven Soderbergh, care a lansat Bubble (2005) de-odată în cinema, pe DVD şi la VOD — dumnealui îşi permite cam orice, între un Ocean's xşpe şi un Che Guevara, başca, Bubble era un film experimental jucat de non-profesioinişti, başca, şi cel mai important, autorul său VA MAI FACE o droaie de filme!!! Soarta a vrut, haină, ca Nemescu să debuteze cu ultimul său film, care trebuia lansat cu o proiecţie răsunătoare în cine­ma, exploatat cum se cuvine timp de patru-­cinci luni, şi apoi lansat pe DVD într-o ediţie eveniment. În schimb, sunetul e doar stereo, imaginea, chit că păstrează formatul original 2.35 e formatată 4/3, ce­ea ce înseamnă că un televizor 16/9 o va re­da fie înghesuită, fie blow-up, în fine, sub­titrarea românească anunţată pe copertă e prezentă numai pentru dialogurile în en­gleză — domnilor, de surzi aţi auzit? Sigur că prezentarea tehnică nu îmbunătăţeşte calitatea unui film, e vorba doar de bună­cuviinţă faţă de cumpărător. Making-of-ul, realizat în timpul filmărilor, mai drege bu­suiocul — Assante, Vasilescu & Co. vorbesc aprins despre subiect, dar sunt acoperiţi de glasul blând şi categoric al regizorului, ve­nit parcă de dincolo de mormânt.