Libertatea are înfățișări diverse. Cea mai sublimă dintre ele este creația artistică. Încearcă să prinzi România într-o imagine cinematografică. Vei vedea o altă țară, vei descoperi o comunitate mult mai nuanțată și mai bogată decât orice discurs politic, decât orice articol de dicționar, decât orice tratat de psihologie colectivă.
Pe 25 iunie a debutat Festivalul Filmului Românesc Contemporan de la Chișinău, organizat de Institutul Cultural Român în colaborare cu Ambasada României în Republica Moldova. Sunt prezentate filme de Cristian Mungiu, Cristian Nemescu, Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu, Radu Muntean, Hanno Hoefer, Nae Caranfil — filme care au cucerit răsunătoare premii intemaționale, transformând România într-o națiune cinematografică. Programul manifestației cuprinde și câteva scurtmetraje românești și basarabene. Festivalul s-a deschis cu pelicula regretatului Cristian Nemescu, California Dreamin'. Parcă spre a nu lăsa nici o îndoială asupra titlului, pe afiș, în paranteze, se face precizarea „nesfârșit”. Cuvântul nu doar evocă „zborul frânt” al talentatului Cristian Nemescu, ci poartă un mesaj artistic. Colegii regizorului plecat au preferat termenul „nesfârșit” sinonimului „neterminat”. Un vis nu se sfârșește niciodată, chiar dacă cel care i-a dat glas, culoare, miros și gust, la un moment dat, își suspendă existența fizică. Dispariția lui Cristian Nemescu și a regizorului său de sunet, Andrei Toncu, în acel stupid accident de mașină a fost una dintre cele mai teribile vești pe care le-a primit cultura română în ultimul timp, o moarte indecentă în absurditatea ei, pentru că nu a lăsat în urmă nici un ecou, nici o semnificație de decelat, doar potențialitatea unui uriaș talent artistic ce nu și-a mai aflat împlinirea. Visul californian al lui Cristian Nemescu este visul unei Românii care i-a așteptat zadamic pe americani, în pragul ocupației sovietice, pentru a-i întâmpina după 50 de ani de comunism cu un chip sluțit, emaciat, devastat de microbul resentimentului. Inserarea secvențelor alb-negru din memoria interbelică a personajelor filmului — fețe frumoase, veșminte îngrijite, interioare burgheze amenințate de bombe — în prezentul anodin al tranziției de după '89, în care totul e făcut să-ți provoace repulsie, creează premisa artistică pentru coliziunea unor psihologii, alimentate de vechi frustrări convertite în fals legalism (șeful de gară Doiaru, jucat excelent de Răzvan Vasilescu) sau de bovarisme adolescentine (fiica acestuia, jucată de Maria Dinulescu). Transa colectivă pe care o declanșează sosirea unui tren cu militari americani într-o mică gară de provincie românească spune ceva despre modul nostru de a căuta refugii iluzorii și salvări de mucava. De ce ni se întâmplă mereu chestia asta? De ce suntem uitați, iubiți și apoi abandonați? Promiscuitatea vieții reale, în care ne bălăcim, amplifică telenovela aspirațiilor. Și nimic nu ne aduce cu picioarele pe pământ atât timp cât refuzăm să ne asumăm niște responsabilități, atât timp cât pasăm, din minister în minister, de la primar la șeful de gară, de la sindicaliști către soldații americani, luarea unor decizii ce ne privesc, iar când se întâmplă să ni le asumăm se-alege praful și pulberea, ca la mineriade. Un film — California Dreamin' — despre comunitățile nevertebrate, mistuite de patimi joase și vise fantasmagorice, și despre definiția unei civilizații absente: raționalitate și simț al proporțiilor.
Actorii Răzvan Vasilescu și Maria Dinulescu, alături de criticul de film Magda Mihăilescu și regizorul Hanno Hoefer, i-au adus un emoționant omagiu lui Cristian Nemescu în fața unui public care umpluse până la refuz sala mare a cinematografului „Patria” din Chișinău. Sper ca și celelalte filme din festival să se bucure de aceeași caldă primire. Basarabenii sunt setoși de performanțe culturale românești, care în Moldova capătă, inevitabil, dincolo de intențiile autorilor, un nimb extraestetic, implică nuanțe politice și identitare. Un eveniment de anvergura acestui Festival al Filmului Românesc Contemporan, epurat de accente propagandistice și triumfaliste, gen Sergiu Nicolaescu, care răbufniseră în stânga Prutului la începutul anilor '90, după ce își atinseseră punctul de saturație în România ceaușistă, contribuie la europenizarea Basarabiei, asociind-o unei sensibilități moderne, spre care au tins mereu spiritele sale cele mai evoluate. Priviți Moldova nu ca pe un debușeu naționalist, ci ca pe un teren de încercare a tot ce are mai valoros azi cultura română, și veți avea un feedback pe măsură.
