Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Ca de obicei – actorii şi rolurile lor


     Se pare că nu toate cele patru filme poliţiste scrise de Titus Popovici şi Petre Sălcudeanu sunt întru totul poliţiste. Cel puţin aşa afirma într-unul din numerele noastre anterioare, Manole Marcus, regizorul a două dintre ele, Conspiraţia şi Fuga. Într-adevăr, toate patru se petrec în perioada zbuciumată şi activă ce a urmat toamnei lui 1944. Dar, spre deosebire de celelalte două, Cu mâinile curate şi Panică la mănăstire, în Conspiraţia şi Fuga, implicaţiile politice ale acţiunii sunt mai ample. Filme despre o epocă grea, de luptă cu reacţiunea, «o epocă a romantismului revoluţionar». În acelaşi interviu, regizorul sublinia: «Ca de obicei, pasiunea va fi lucrul cu actorii». Se pare că pasiunea nu e unilaterală. În rândurile ce urmează, câţiva dintre interpreţii principali ai celor două filme vorbesc despre personajele pe care le interpretează, despre pasiunea lor de a lucra cu Manole Marcus.
Ilarion Ciobanu – Perfect logic
     Mihai Roman — comunist din ilegalitate — are o evoluţie perfect logică de la un film la celălalt, de la Cu mâinile curate şi Panică la mănăstire, până la Conspiraţia şi Fuga.
     Ştie foarte multe lucruri despre ceilalţi, despre ce s-a întâmplat şi despre ce va urma.
     Ca om e viguros, stăpân pe sine; îmi place.
     Mă bucură şi colaborarea cu Manole Marcus, acelaşi regizor cu care mi-am început meseria de actor de film într-un scurtmetraj cu foarte mulţi ani în urmă. De atunci a trecut multă vreme, am trecut şi eu prin... 20 de roluri de film.
Fory Etterle – Arcul şi săgeţile
     Rolul senatorului Varga este cel mai interesant şi cel mai important în care am fost distribuit până acum în film.
     Mă reîntâlnesc cu măiestria şi coeziunea cu care replicile lui Titus Popovici caracterizează, fără vorbe de prisos, situaţiile eroilor săi. Totodată colaborez pentru prima oară cu Manole Marcus. După primele zile de filmare, mi-am dat seama că este un regizor admirabil pentru actor.
     Senatorul Varga e un foarte bun actor în viaţă, un om care are, cum se spune, multe săgeţi în arcul său. Ştie să se poarte cu suficientă subtilitate, blazare, aparentă oboseală a vârstei, după o viaţă de «lupte politice», căutând să inducă în eroare pe cei care ar putea demasca adevărata lui activitate subversivă.
     Când împrejurările o cer însă, îşi dezvăluie prompt caracterul autoritar, dur, lipsit total de scrupule, mergând până la şantaj şi crimă pentru atingerea scopurilor lui politice. Această complexitate a personajului mă fascinează. Încerc să îl gândesc cu mijloacele filmului şi să uit că sunt actor de teatru.
Ernest Maftei – Cu sufletul pe palmă
     Te întâlneşti uneori cu oameni, care în câteva clipe îşi dezvăluie întreaga lor fiinţă. Îţi pun sufletul în palmă, cum se spune. Sunt cei ce dispun de o mare forţă de comunicare. E foarte greu să construieşti asemenea personaje.
     Cred că rolul meu de acum, Petru Drăgan, este un astfel de om. Viu, adevărat, dar fără vorbe multe.
     Muncitor, format la şcoala grea a ilegalităţii, el este un om de încredere. Dovadă faptul că pentru moment lucrează la Siguranţă, pentru că aşa i s-a cerut, şi de aici, va pleca mai departe, acolo unde va fi nevoie de el.
     Ce altceva mai ştiu despre Drăgan? Că răspunderea mea de a-I întruchipa e la fel de mare ca a lui, în anii aceia...
Maria Clara Sebök – Momentul de luciditate
     Cel mai greu lucru pentru luliana Varga — personajul pe care îi interpretez — este să fie ea însăşi. La îndemnul tatălui şi al iubitului ei, trebuie să se prefacă tot timpul. E folosită ca un fel de nadă în acţiunile legionarilor. Şi ea este legionară, de la 15 ani, dar mai mult din obligaţie decât din convingere, Nu are voie să uite nicio clipă că e fiica senatorului Varga, că e rezultatul unei anume educaţii.
     Şi atunci, nu vreu ca Iuliana să fie doar rea, sau ipocrită. Aş vrea să se vadă şi de ce a ajuns ea aici. Ea are în film, un singur moment de luciditate. «Ce-aţi făcut din mine?» — izbucneşte revolta din ea. Refugiul lulianei este pasiunea adevărată pe care o are faţă de Baniciu, cu care va rămâne până la urmă, refuzând să-şi urmeze tatăl peste graniţă. Dar din păcate, şi Baniciu este tot legionar!
     E greu să-ţi apropii un astfel de rol, să intri în pielea lui, ba chiar să-I iubeşti, negându-l... Dar îl iubesc...
Victor Rebengiuc – Un rol inedit
Numele personajului: Horia Baniciu. Un rol de film inedit pentru mine. Sunt cucerit de el. Dar nu obişnuiesc să vorbesc despre roluri înainte de a le da viaţă. Acum abia ne cunoaştem. Începem să ne iubim. E perioada cea mai grea şi cea mai atrăgătoare. Propun să aşteptăm mai bine premiera.
Maria Rotaru – Un destin lăturalnic
     Într-un film «de bărbaţi», al doilea rol de femeie este un rol principal, nu? Şi de fapt, nu acest lucru mă interesează, ci faptul că-mi place foarte mult. Nu este un personaj cu implicaţie necesară şi determinantă în existenţa celorlalţi. Nici nu e de fapt un personaj. Mai degrabă, i-aş spune «un tip», «un caracter». De altfel, nici nu are nume şi e mai mult o apariţie, o pată de culoare în tabloul epocii.
     Un destin lăturalnic, fără a fi spectaculos, e marcat de istorie şi poate fi de multe ori mai semnificativ decât cele de «linia întâi».
     E la mijloc şi acea minunată încredere pe care Manole Marcus ştie s-o inoculeze în fiecare actor convingându-I de acel atât de măgulitor «numai tu şi nimeni altcineva poate face acest rol». 
 
(Cinema nr. 9, septembrie 1972)

Tags: conspiratia film, manole marcus, pe platouri, petre salcudeanu, titus popovici

Comments: