Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



„Bucureștiul este un oraș - prostituată”


― Care a fost punctul de plecare atunci când ați scris scenariul pentru filmul Filantropica?
― Au fost două lucruri distincte care, prin întâlnirea lor, au creat subiectul. Mai întâi a fost o istorioară povestită de niște prieteni: era vorba de experiența unui cuplu de oameni modești care s-au aventurat într-o seară la restaurant pentru a-și aniversa 10 ani de căsătorie și s-au trezit la final cu o notă de plată ce le depășea cea mai neagră imaginație. Pornind de aici, un timp mi s-a părut un bun pretext pentru a imagina ceva, dar, până la urmă, nu mi s-a părut o pistă care să ducă prea departe și am abandonat-o. La o oarecare distanță în timp, am citit într-un ziar despre un personaj adevărat: acest textier al cerșetorilor din București, un fost pușcăriaș care, după eliberare, și-a creat mica lui afacere, devenind ,„scriitorul” cerșetorimii organizate. Și aici am încercat să-mi imaginez acest personaj, dar, ca și în primul caz, la un moment dat am zis „pas”. După un timp însă, în mod absolut întâmplător, aceste două lucruri au ajuns să se lipească în mintea mea unul de altul și în acel moment au făcut scurt­circuit și au produs ceea ce mai târziu a devenit scenariul filmului Filantropica.
― Unul dintre coproducătorii filmului, pe lângă Domino Film și Mact Productions din Franța, a fost MediaPro Pictures. Cum a fost această colaborare?
― Am filmat în studiourile de la Buftea. De exemplu, apartamentul lui Ovidiu, eroul principal, interpretat de Mircea Diaconu, a fost construit la Buftea ― și mai sunt și alte câteva decoruri filmate acolo, inclusiv WC-ul care se transformă în catedrală. În plus, am beneficiat de toate serviciile pe care studiourile MediaPro sunt în măsură să le ofere la ora actuală ― de la echipament și aparatură până la montajul principal. Logistica studiourilor este foarte performantă, de ultimă oră, nu mai este ce era la Buftea pe când filmam eu Asfalt tango ― aparatură învechită, rămasă din anii '60, de la înființare.
― Realitatea tranziției românești prezentată în film e polarizată; este, după cum spune motto-ul filmului, compusă din prinți, cerșetori și câini vagabonzi. Așa vedeți dumneavoastră realitatea sau ați șarjat?
― N-aș spune „șarjat”, ci „stilizat”. Asta se întâmplă în orice artă narativă. Chiar și ceea ce vedem pe stradă nu este realitatea adevărată, ci una trecută prin ochii celui care o privește. De văzut eu așa văd realitatea bucureșteană, cu un amestec de amuzament și fascinație. Mi se pare că Bucureștiul este un oraș – prostituată, un oraș care își exhibă culorile, contrastele, unul care se îmbracă țipător, unul în care tocurile sunt înalte, mașinile sunt roșii, noroiul strălucește, lucrurile au o anumită agresivitate. Aici un om sărac trebuie să arate că e sărac, de fapt, mai sărac decât e. Un bogat trebuie să arate de trei ori mai bogat decât este. Între aceste extreme nu se mai află nimic Așa văd eu realitatea, dar nu trebuie să se înțeleagă din asta că avem de-a face cu o privire critică: eu sunt de-a dreptul fascinat de această perioadă extrem de agresivă – vizual și sonor – pe care o trăiesc.
― V-ați gândit, în momentul în care ați scris scenariul, la anumiți actori care să fie în viitoarea distribuție?
― De obicei, nu fac asta. Însă la Gheorghe Dinică m-am gândit de la început. De fapt, am pornit acest proiect și cu ideea de a lucra cu marele Gigi ― și opțiunea pentru acel personaj textier al cerșetorimii a venit și de la tentația de a lucra cu Dinică. Pentru personajul Ovidiu am dat foarte multe probe și, pe măsură ce le dădeam, știam ce caut: căutam un Mircea Diaconu tânăr. În momentul în care n-am găsit ce voiam, m-am dus la original.
― Aveți de gând să-I transformați pe Mircea Diaconu în actorul dumneavoastră fetiș?
― Dacă aș avea condiții normale, aș putea fi tentat să fac și așa ceva. Am descoperit că ― nu știu de ce ― personajul pe care-l creez este tot timpul Pierrot din Comedia dell'arte și acest Pierrot imaginat de mine este foarte apropiat de temperamentul și de talentul lui Mircea Diaconu. Uneori chiar mă enervează că ajung constant la acest tip de personaj (de fapt, n-ar fi bine să fac toată viata același film despre băiatul bun care pierde fata...). Dar vorbeam de condiții normale, pe care eu nu le am și, de aceea, nu pot să-mi gândesc filmografia cu o anumită coerență. Ar trebui să am în spate niște producători care să-mi poată garanta un film o dată la doi ani. Din păcate, din acest punct de vedere, eu trăiesc mereu într-o aventură.
Fiecare proiect are o imensă doză de risc și nu știu, în momentul când imaginez ceva, dacă acel ceva va putea ajunge vreodată pe peliculă. De fiecare dată joc la ruletă ― uneori pierd, alteori se întâmplă să câștig.

 
(ProTV Magazin)

Tags: cezar paul badescu, filantropica, interviu, nae caranfil

Comments: