”Breaking News”, regizat de Iulia Rugină, este în cinematografe
by Dana Medar
Doi tineri regizori, Iulia Rugină și Daniel Sandu, au avut premiere cu filmele Breaking News și Un pas în urma serafimilor la câteva zile distanță. Amândoi au așteptat acest moment timp de 10 ani. Scenariile scrise atunci – primul de Iulia Rugină cu Oana Răsuceanu și Ana Agopian, al doilea scris de Daniel Sandu - au trecut prin numeroase rescrieri, workshop-uri de scenaristică, pitch-uri. Cele două proiecte și-au găsit, la un moment dat, producătorii potriviți – Tudor Giurgiu și Oana Giurgiu pentru Breaking News, Ada Solomon pentru Un pas în urma serafimilor.
Pentru că poveștile celor două filme au eroi foarte tineri, peliculele lansează carierele actoricești ale unor adolescenți. Daniel Sandu l-a ales pe Ștefan Iancu pentru rolul seminaristului, iar Iulia Rugină a mizat pe talentul Voicăi Oltean, elevă la Liceul ”Dinu Lipatti”, Mențiune specială pentru debut la Festivalul de la Karlovy Vary din acest an. Fiecare a avut un mentor în partenerii din film. Vlad Ivanov l-a ”păstorit” pe Ștefan Iancu în Un pas în urma serafimilor, iar Andi Vasluianu a ajutat-o pe ”copila rebelă” din Breaking News.
Despre procesul îndelung al transformărilor și al finanțării am vorbit cu cei implicați la conferința de presă. Pentru Daniel Sandu, Un pas în urma serafimilor este debutul în lungmetraj. Breaking News ar fi trebuit să fie debutul regizoral în lungmetraj pentru Iulia Rugină, dar în cei zece ani a mai realizat, tot împreună cu Oana Răsuceanu și Ana Agopian, comediile Love Building și Alt Love Building. Cele trei cineaste au venit la conferința de presă împreună cu producătorul Tudor Giurgiu și cu cei doi actori din rolurile principale – Andi Vasluianu și Voica Oltean.
Iulia Rugină și Andi Vasluianu pregătesc deja un alt proiect, chiar dacă acum sunt în campanie de promovare pentru Breaking News, produs de Libra Film și distribuit de Transilvania Film. Echipa aarc.ro a fost pe platurile de filmare și știm cum au colaborat.
Tudor Giurgiu ne-a vorbit despre colaborarea cu Iulia Rugină, Oana Răsuceanu, Ana Agopian la acest proiect, despre probleme morale pe care le aduce povestea din Breaking News.
Imagine: Valeriu Ciubotaru
Montaj: Radu Georgescu