Are dreptate Sorin Titel, în rândurile care post-faţează cartea.
Aurel Gruşevschi dovedeşte prin volumul de faţă incontestabite virtuţi de prozator. «Din jurnalul unui cascador» nu este deloc o aglomerare de date tehnice, ci este o carte captivantă, scrisă cu aplicaţie, cu dezinvoltură şi cu un cert condei. Fiecare capitol din «Jurnalul» lui Gruşevschi cuprinde ceva, o frântură, o istorioară, o întâmplare din experienţa sa de cascador. Se vede limpede din paginile cărţii dragostea, pasiunea chiar, pe care o are Gruşevschi pentru cascadorie. Şi în acelaşi timp se observă că ea, cascadoria nu e o simplă joacă de copii îndrăzneţi ci o treabă care cere profesionalism, perseverenţă, abnegaţie. Nu curajul gratuit, nu gestul de frondă, ci curaj cumpănit, gestul bine cugetat se cer în meseria de cascador. Ceea ce, bineînţeles, nu exclude riscul, suspense-ul, neprevăzutul.
«Jurnalul» lui Gruşevschi, apărut în editura «Ion Creangă», este o pledoarie pentru adevărata cascadorie, o pledoarie făcută deopotrivă cu farmec şi cu patimă.
Gruşevschi ştie, prin cartea sa, să şi iniţieze. Descriindu-şi propria experienţă, propriile succese şi eşecuri, autorul, deschide pentru cititor o poartă spre lumea cascadoriei. O lume din care, evident, nu lipseşte farmecul, insolitul dar care — şi acest lucru ţine să-l sublinieze autorul — se supune şi ea, ca orice activitate omenească, disciplinei, efortului, disciplinei muncii.
«Jurnalul» lui Gruşevschi e şi o privire înapoi asupra câtorva filme româneşti privite din unghiul de vedere cascadorului. Aflăm astfel despre
Mihai Viteazul, Haiducii, Sentinţa, Castelul condamnaţilor, seria filmelor după Fenimore Cooper, neştiute şi amuzante întâmplări de platou.
Cel care semnează lună de lună, conştiincios şi inspirat, «Jurnalul unui cascador» în revista «Cinema», ne-a dat nu numai o carte plăcută la citit, ci şi una nu lipsită de învăţăminte pentru cei care vor să se avânte în aspra lume a cascadoriei.
