O retrospectivă a filmelor româneşti de succes, cum este cea programată în aceste zile în Bucureşti, ar fi fost de neimaginat fără Balanța lui Lucian Pintilie. În primul rând pentru că este pelicula noastră din ultimul an cu cel mai mare număr de spectatori: 603.000. Cifra reprezintă numai numărul de bilete vândute în ţară, pentru că această coproducție româno-franceză a fost deja difuzată și în Europa (Franţa, Germania, Elveţia) şi pe continentul american (Canada, Statele Unite). Prezența Balanţei pe ecraneIe unor prestigioase festivaluri la Cannes şi Berlin a generat elogioase comentarii în presă, critica internațională socotind-o drept una dintre cele mai importante creaţii cinematografice din Estul fost comunist. Recentul premiu Felix acordat de Academia Europeană a Filmului actriţei Maia Morgenstern, pentru rolul din acest film intensifică strălucirea traiectoriei sale.
Care ar fi explicaţia unui atât de neobişnuit succes în ţară şi în străinătate? Cred că Balanţa cucereşte în primul rând pentru că este o lecţie de libertate. Ataşaţii săi eroi, Mitică şi Nela, care înfruntă cu umor absurdităţile şi ororile ultimelor zile ale comunismului în România au o exemplară capacitate de a se opune răului şi de a-şi revendica demnitatea. Într-o lume care-şi găseşte soluţia supravieţuirii într-o atitudine duplicitară, cei doi bulversează ordinea lucrurilor cu franchețea şi nonconformismul lor. Rebelul, personajul preferat al lui Pintilie capătă în cuplul din Balanţa ipostaze mustind de adevăr omenesc. Ei nu sunt protagoniști „mai mari decât viața”, ci niște păcătoşi simpatici care, deşi descumpănesc prin brutalitate sau prin vulgaritate, merg până la capăt în apărarea adevărului şi a dreptului de a te împotrivi rinocerizării. Şocanta lor atitudine ireverențioasă în fața morţii (vezi episodul cu incinerarea tatălui sau cu înmormântarea pacientului decedat pe masa de operaţie) nu este decât o formă de luptă pentru desprinderea de trecut, pentru victoria vieţii. Atât de specific amprentei de autor a lui Pintilie, umorul negru este contrapunctul ororilor şi umilinţelor omniprezente în societatea defunctă, sperăm, pe care filmul o evocă,
Balanţa seduce, cred, şi prin limpezimea de cristal a scriiturii sale cinematografice, lipsită de afectare şi de înflorituri inutile. Ritmul trepidant al naraţiunii inspirate din romanul lui Ion Băieşu, fluiditatea trecerii de la un episod, la altul păstrează spectatorul într-o stare de participare afectuoasă. Cu atât mai mult cu cât, imaginile frapante ale pelicuIei pulseaza puternic speranţa. Sarcasticul Pintilie ne-a dăruit cel mai optimist şi cel mai tonic film românesc din perioada post-revoluţionară. El a avut puterea de a-şi păstra încrederea în viitor pentru că ştie secretul libertăţii: „Un om este liber atunci când se hotărăște să fie liber”.
