Ceea ce îl deosebeşte fundamental pe om de alte regnuri şi specii, este capacitatea de a crea şi a se exprima prin simboluri. Ceea ce ne dosebeşte pe noi ca indivizi, este capacitatea şi abilitatea individuală de a exprima într-o formă sau alta propriile idei cu ajutorul acestor simboluri. Atât capacItatea de exprimare cât şi abilitatea creerii şi utilizării simbolurilor sunt domenii care pot fi la îndemâna oricui, atâta timp cât simte nevoia de a-şi pune ideile într-o formă sau alta. Fie că vorbim de arte grafice, literatură, audio-vizual şi de ce nu, gastronomie, croşetat sau oricare alt domeniu capabll să genereze şi să transmită idei... Aşadar, pentru a croşeta trebuie să învăţăm să facem noduri, pentru a ciopli în lemn să facem crestături, pentru scrie să învătam alfabetul.
La fel ca şi în grafica academică - în animaţie - un desen, o imagine, pot fi elaborate şi transpuse pe cele mai diverse suporturi: hârtie, pânză, lemn, sticlă, metal, plastic, etc. Şi cu cele mai diverse unelte: creion, cărbune, pensulă, tuş, peniță, daltă, etc. Într-o întâmplătoare lecţie de desen, un mare grafician român văzându-mă că tot încercam să sugerez un volum printr-o îmbâcseală de haşuri, mi-a spus privindu-mă pe deasupra mustăţii donquijoteşti: „Domnule... nu e nevoie să îmbâcseşti desenul cu atâtea linii… Iese murdar! Poți să sugerezi volumul şi partea umbrită doar prin apăsarea diferită a creionului”. Şi a desenat un cuţit stilizat din câteva linii de intensitate diferită. Puteai „să-l iei” de pe coala şifonată de hârtie. După care a continuat... „Dacă știi CUM să spui ce vrei să spui, poți să foloseşti doar un băţ ars de chibrit înmuiat în zaţ de cafea şi o bucată de hârtie igienică...”
Acesta aş dori să fie şi scopul acestei prime încercări de a resuscita şi „democratiza” arta animaţiei în România: să procure oricărei persoane interesate, fie că ştie să deseneze, profesionist, amator sau... de loc, o minimă informaţie despre CUM se poate exprima coerent prin intermediul anlmaţiei. Toţi avem idei.,. Important este cum să facem ca aceste idei să devină inteligibile şi să ajungă cel puţin în cercul nostru de cunoştinţe. Acest prim volum despre cum se face animaţia, mai precis desenele animate, îşi propune în acelaşi timp să fie „abecedarul" celor care simt cu putere imboldul lăuntric de a se exprima prin intermediul animaţiei. Pentru asta, însă, este necesară cunoaşterea unor reguli şi principii de bază ale animaţiei tradiţionale, sper ca de acum, la îndemâna tuturor celor realmente interesaţi.
După cum observaţi, dacă aţi avut răbdare să citiţi până aici, încă n-am folosit încă formula „desen animat". Asta, pentru că de fapt regulile şi principiile de bază ale elaborarii desenelor animate constituie fundamentul oricărui tip sau tehnică de animaţie. Şi care reguli sunt aplicabile integral, în orice formă de exprimare prin intermediul relaţiei spaţiu-timp - adică al mişcării - adică al animaţiei. Fie că folosim ca suport şi unelte, coala de hârtie și un creion bont, o masă şi „nişte sticle” (
Bădică) un perete şi un spray, sau un mouse şi un computer „casnic”...
De aceea, studiul animaţiei din manualul de faţă se bazează exclusiv pe regulile şi principiile de bază ale elaborării desenelor animate. Cum spunea cineva foarte deştept, nu-mi mai aduc aminte cine: „Ca să ocoleşti legile şi regulile, trebuie mai întâi să le cunoşti”.
