Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



”Almanah Cinema. Șase filme scurte” de Radu Jude


     Regizorul Radu Jude a adunat într-un ”volum” șase scurtmetraje realizate în ultimii ani (2018-2022), prezentate în diferite festivaluri internaționale, dar puțin văzute la noi. Almanah Cinema. Șase filme scurte, produs de Ada Solomon pentru microMultilateral, este, cum ne sugerează și titlul, o culegere de scurtmetraje, de idei cinematografice. Cineastul se joacă cu conceptele, soluțiile vizuale, cu poveștile. La cele cu subiect istoric, a colaborat, ca de obicei, cu Adrian Cioflâncă. Patru dintre ele lucrează cu desene, fotografii sau imagini de arhivă, iar două sunt cu actori-oameni sauu actori-jucării. Toate sunt montate de Cătălin Cristuțiu, iar două au imagine semnată de Marius Panduru, echipa cu care Radu Jude lucrează la toate filmele. Niciunul nu are muzică sau alte intervenții sonore.
     Caricaturana este viziunea lui Radu Jude a unei idei cinematografice, preluate de la Eisenstein, de construire a unei povești cu desene ale lui Honoré Daumier, urmărind gestica personajelor.
     Potemkiniștii ne aduce varianta modernă a unei realități istorice: marinarii de pe Crucișătorul Potemkin, ajuns în apele României în 1905, au primit azil politic în România, după ce au predat nava. Povestea ne este spusă, cu sarcasm, dar și adevăr istoric, de către un sculptor (Alexandru Dabija) și o reprezentantă a autorităților (Cristina Drăghici). Dialogul este filmat lângă ”Înaripata”, sculptură monumentală realizată de Pavel Bucur pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră, la Straja, jefuită și lăsată în paragină. După 1990, statuia a intrat în proprietatea Fundației Județene pentru Tineret Constanța, de unde este și personajul Cristinei Drăghici. Monument unic în Europa, ”Înaripata” este, din 2012, obiectul disputei birocratice dintre Fundație (moștenitoare a patrimoniul UTC) cu Ministerul Culturii și Institutul Național al Patrimoniului.   
     Amintiri de pe Frontul de Est pleacă de la un album de fotografii găsit în arhive, explicat prin texte din jurnale de campanie din perioada respectivă. Intervenția cineastului constă în alegerea imaginilor și a comentariilor, ceea ce conduce, de multe ori, la umor involuntar sau dramă.
     ​Cele două execuții ale Mareșalului pune alături imagini de arhivă, realizate de Ovidiu Gologan, și secvența reconstruită de Sergiu Nicolaescu în Oglinda. Demonstrația lui Radu Jude, construită cadru cu cadru, ne conduce la concluzia că, în această situație, Nicolaescu a respectat întocmai adevărul istoric, lucru rar în condițiile în care, în filmele lui istorice, și-a luat multe libertăți narative.
     A pedepsi, a supraveghea speculează niște fotografii realizate prin anii ʹ50 de către Costică Acsinte (vezi Țara moartă), cu milițianul din oraș în diferite ipostaze de putere, și un text introductiv despre supraveghere, din arhivele secolului al XIX-lea.
     Plastic semiotic este o joacă pentru oameni mari. Diverse ”tablouri vivante” sunt realizate cu jucării banale de plastic și au ca temă vârstele omului. Joaca nu este inocentă!   
     Acum, Radu Jude este în perioada de pre-producție a filmului Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii, la care va începe filmările în toamnă.
Imagine: Nicolae Cara
Montaj: Radu Georgescu

Tags: ada solomon, almanah cinema. sase filme scurte, catalin cristutiu, marius panduru, radu jude

Comments: