Cinemateca românească a ICR Londra se redeschide pe 28 ianuarie cu premiera britanică a documentarului
Aliyah DaDa de
Oana Giurgiu, o istorie originală, echilibrată și bine documentată a evreilor din România.
Proiecția este și o ocazie de a marca Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, cu atât mai mult cu cât, în luna martie, România va prelua președinția Asociației Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), organism interguvernamental care urmărește, prin activități educative, culturale și de cercetare, să păstreze vie amintirea cumplitei tragedii.
Vizionarea documentarului va fi urmată de un dialog cu regizoarea Oana Giurgiu despre complicata istorie a evreilor din România, despre moștenirea lor culturală și, desigur, despre Holocaust.
Aliyah DaDa prezintă saga unei mici comunități din Moinești care ajunge să întemeieze una dintre primele colonii evreiești din Țara Sfântă. Subiectul documentarului, întrețesut cu istoria ambiguă a evreilor români, este tratat printr-un decupaj vizual original, inspirat de poetica dadaistă, ca un omagiu adus inițiatorilor curentului, Tristan Tzara și Marcel Iancu, artiști cu origini româno-evreiești.
Detalii:
Institutul Cultural Român //
Facebook