Festivalul de Film de la Londra, care se desfășoară cu sprijinul British Film Institute, a anunțat filmele care vor face parte din programul celei de-a 59-a ediții, între 7 și 16 octombrie.

Trei filme românești au fost incluse în secțiunile din afara competiției și vor putea fi văzute de către publicul londonez.
Aferim!, al regizorului
Radu Jude, va fi proiectat în cadrul Film in Journey, a cărui temă de anul acesta este „călătoria temporală”.
Un etaj mai jos, de
Radu Muntean, face parte din Film in Dare, dedicată acelor povești „care te forțează să ieși din zona de comfort”.
Box, cel de-al doilea lungmetraj al lui
Florin Șerban, a intrat la Films in Love, un program dedicat filmelor care investighează diferite forme de iubire.
BFI London Film Festival are patru programe competiționale (lungmetraj, debut, scurtmetraj și documentar) și secțiuni paralele tematice, care aduc publicului producțiile importante ale ultimului an. Anul acesta, lista de filme conține 238 de titluri, din 57 de țări.
Detalii:
BFI London Film Festival