Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



​Adaptatea la condiţii speciale


     Cronica imaginii la „Pruncul, preotul şi adelenii
     Western = cowboy + şerif + saloon + ranch + pistol + cai + (eventual) indieni nenumărate alte ingrediente. Filmul american l-a descoperit odată cu migraţia cineaţtilor spre coasta de vest, adică atunci când Thomas Ince şi William S. Hart şi James Cruze şi alţii ca ei au refăcut drumul pionieriior în căutarea unor noi spaţii — de astă dată cinematografice. Aşa s-a născut acest gen definit magistral de Louis Delluc: «Întinderi cenuşii lipsite de orice obstacol, munţi abrupţi şi luminoşi, cai şi oameni în plină animalitate, intensitate vie a unei vieţi simple care permite ritmul, relieful, frumuseţea, şi care dă strălucire sentimentelor simple — dragoste, datorie, răzbunare». Nu întâmplător descrierea lui Delluc începe prin a cita elementele de spaţiu. În western, peisajul devine un personaj la fel de tipic şi cu statut egal cu toate celelalte. Este vorba fie despre preeria pârjolită pe care cirezile de animale o străbat lăsând în urmă nori de praf, fie despre canioanele sălbatice — adevărate capcane pentru diligenţele solitare, fie despre orăşelele cu case din lemn, ce străjuiesc o unică uliţă. Pentru primele, americanii au apelat la locuri cu nume impresionante (vezi Monument Valley descoperită de John Ford în Diligenţa), pentru cele din urmă au recurs la dibăcia scenografilor care le-au reconstituit în studiouri pe suprafeţe de sute de metri sau la acele ghost-town — oraşe rămase pustii prin dispariţia funcţionalităţii lor. Specificul acestor spaţii au impus şi procedee de filmare specifice — panoramice lungi, planuri generale şi de ansamblu etc. — menite să le pună în valoare spectaculozitatea.
     Dar cum procedează un cineast atunci când în loc de Monument Valley nu are decât cheile Dobrogei şi în loc de un ghost-town nu dispune decât de un oraş în miniatură (50/30 m) ?
    Răspunsul l-a dat Dan Piţa cu Pruncul, petrolul şi ardelenii (operator Marian Stanciu) şi cred că se rezumă la un princi­piu: echilibristică la nivelul imaginii. Ceea ce se traduce prin câteva constante care se deosebesc de canoanele clasice ale westernului.
  1. Mişcări de aparat de mică amploare pentru a nu dezvălui într-un singur cadru toate «secretele» decorului, şi aşa puţine, şi nici dimensiunile lui reduse. Explorarea lui pe fragmente face aproape imposibilă reconstituirea geografiei sale exacte, spec­tatorul fiind obligat în acest scop să-I îmbogăţească mental cu elemente de lega­tură;
  2. Preponderenţa planului mediu şi a prim-planului pentru a concentra atenţia privitorului asupra actorului şi a elimina pe cât posibil din cadru elementele de sceno­grafie. Acestea fie că devin un fundal mai mult sau mai puţin perceptibil, dar fără rol dramatic (mai mult pete de culoare), fie că dobândesc funcţie narativă în calitate de detalii. Detalii de decor — o vitrină, o cercevea scoasă din tâţâni, o tejghea de bar, dar mai cu seamă detalii de costume (asupra cărora Irina Katz s-a oprit cu multă grijă) — un guler de cămaşă mototolit şi murdar, o pălărie cu câteva pene obosite, nişte fireturi ostentativ strălucitoare;
  3. Folosirea în planurile generale a de­formărilor de perspectivă în sensul adân­cirii ei. Astfel, orăşelul apare de câteva ori mai mare decât în realitate iar o masă de nuntă de câteva ori mai lungă. Această preocupare pentru modificarea dimensiu­nilor este generată nu numai de dorinţa de a le amplifica, ci şi de necesitatea de a stabili un raport corect între proporţii (de pildă, între înălţimea oamenilor şi cea caselor);
  4. Unghiuri de filmare acuzate, ca de pildă plonjeuri. Rolul acestora nu este cel dramaturgic clasic: strivirea personajului ca semn al condiţiei sale modeste sau al pră­buşirii sale psihice, sociale, etc. Ci pur şi simplu o soluţie pentru a elimina din unele cadre alte elemente de ambianţă decât glodul drumului.
     Prin aceste «artificii de calcul», jongleria lui Pita a reuşit, bineînţeles în limitele acestui western made in Buftea. 
(Cinema nr. 1, ianuarie 1980)

Tags: cristina corciovescu, cronica imaginii, dan pita, marian stanciu, pruncul, petrolul si ardelenii film

Comments: