― Manole Marcus, sunteți la al cincilea film pe care îl realizați după un scenariu de Titus Popovici…
— Îmi place să cred că după
Puterea și Adevărul, între mine și Titus Popovici s-a creat o comuniune spirituală, gustul pentru același tip de cinema, un gust comun pentru ideile pe care am încercat să le aducem pe ecran.
— Se spune că Actorul și sălbaticii va aduce pe ecran un personaj celebru al scenei românești.
— Știu, se spune că ar fi vorba de Constantin Tănase. Dar e o eroare. Vă rog să notați că acest film încordat, serios, a cărui acțiune se petrece în anul 1937, prefigurează, într-un fel, un fragment din viața unui mare artist-cetățean. Nu ambiționăm să facem o biografie, mai mult sau mai puțin romanțată, a marelui și regretatului actor Constantin Tănase. Tănase a fost un fenomen unic, irepetabil, inconfundabil. Dacă vreți, pentru noi rămâne o splendidă sursă de inspirație. Atât.
— Așa stând lucrurile, cum am putea încadra filmul la care lucrați?
— Va fi, să zicem, o incisivă satiră politică și un mare spectacol de film. Dar, iertați-mă, eu nu mai cred demult în «genuri cinematografice» și găsesc plictisitoare orice încercare de clasificare, de încadrare. Cinematograful cred că a depășit maniera hollywoodiană anilor '30... și a filmului pe genuri. Cred într-un film complex, în care zâmbetul se împletește cu lacrima, și în care gagul de bună calitate își poate găsi un loc perfect într-o profundă, dramă psihologică.
— În ce manieră veți aborda acest film?
— Dacă acțiunea se petrece în 1937, cum am mai spus, filmul va fi tratat în așa fel ca să intereseze publicul anului 1975, când probabil va avea loc premiera, înțelegând prin asta un cinema modern, acut realist, potrivit, cât mai potrivit sensibilității contemporane.
— Elaborând acest film, ați avut în vedere, dumneavoastră și scenaristul Titus Popovici, un interpret anume?
— Da, m-am gândit de la bun început la
Toma Caragiu, pentru că, efectiv, numai el poate juca acest rol complex, rând pe rând dramatic, tragic și comic. Este un rol în care marele talent al acestui actor se poate manifesta din plin, cu treceri subtile și neașteptate de la music-hall la dramă. El va fi secondat de o remarcabilă echipă de actori, din care aș vrea să menționez în mod special pe
Mircea Albulescu (strălucitul Stoian din
Puterea și Adevărul), apoi
Margareta Pogonat,
Mircea Diaconu, Maria Chira,
George Paul Avram, Carmen Petrescu,
lon Besoiu și o debutantă, Carmen Berbecaru, elevă la un liceu tehnic din Turnu-Severin. Sigur, n-am epuizat lista actorilor, mulți și foarte buni, care vor alcătui lumea, ambianța și atmosfera filmului.
Toma Caragiu filmează aproape în fiecare zi. I-am mărturisit bucuria noastră că, iată, în fine, se fac filme pentru actori, că, după toate câte le-a făcut, merita un astfel de rol și e grozav că scenariștii și regizorii s-au gândit la el. Actorul s-a dovedit a fi sceptic, sau numai modest, iar dialogul s-a transformat în monolog:
— «Nu sunt chiar așa sigur că scenaristul și regizorul s-au gândit în mod special la mine când au conceput acest film, de unde atâta cinste pe capul meu? Dar, după ce am citit scenariul, mi-am zis: Ăsta e, Caragiule! Acum ori niciodată! Ori dai tot ce poți, ori te lași! M-am decis la prima variantă. Nu numai pentru că rolul e grozav, pentru că e vorba de un mare animator al unei trupe de revistă și, se știe, cât de spectaculoase pot fi culisele unui teatru, câtă dramă și câtă comedie se află acolo. Ci pentru că e vorba de Actor, scrieți acolo cu A mare, de ceea ce înseamnă un actor-cetățean pentru lumea lui, pentru vremea lui. Eu sunt «Actorul». «Sălbaticii» sunt «cămășile verzi», tipi încuiați, răi și fără simțul umorului, în general fără niciun bun simț. Ăia vor să-I facă pe Actor, care are o atitudine politică netă prin tot ceea ce face și simte, să nu spună într-un spectacol ceea ce crede despre ei. E acolo o scenă grozavă, o replică grozavă, care cred eu că e chiar cheia filmului și care sună cam așa: «Poporul ăsta vreți voi să-I opriți să râdă? Să-I dezvățați să râdă?... Păi de două mii de ani poporul ăsta râde, cu sau fără voia cuiva, de prostie, de minciună, de ridicol... și când trebuie, ia și toporul împotriva lor!... Și voi ați vrea să nu mai râdă? Să nu mai iubească?» Trebuie să recunoașteți că pentru un astfel de rol trebuie să fac totul ca să-mi izbutească. Dumneavoastră ce credeți, o să reușesc?
Da, Toma Caragiu, suntem convinși că da!
