Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



​A te încredința sau nu cuvântului


     Interpreți și roluri
     Spunem, nu de puține ori, că actorul este unul dintre autorii filmului mai mult dintr-un elan sentimental, oricum, neculpabil. Se întâmplă, însă, ce-i drept rar de tot, să ne dăm seama, aproape cu înfrico­șare, că fără prezența cutărui sau cutărui interpret, filmul întreg s-ar fi născut con­damnat, șovăitor sau ciuntit. În ceea ce mă privește, intuiția tânărului regizor Șerban Marinescu, și anume aceea de a-I ve­dea pe Remus Mărgineanu în rolul Stoicea din Moara lui Călifar mi se pare fundamentală, egală în importanță, pen­tru destinul filmului, cu lectura, de o șo­cantă modernitate, a textului literar. Actorul însuși pare a fi trecut, împreună cu re­gizorul, printr-un seminar de poetica nouă în care cineva, Nicolae Manolescu sau Eugen Simion, să zicem, i-a făcut partizanii diferențelor, de nuanța dintre „a arată” și „a spune.” Într-un film al mitului faustic, al pactului cu diavolul, Remus Mărgineanu se comportă ca un perfect instrument al mitului; performanța, pe care nu ezit să o numesc magistrală, a interpretului este aceea de „a nu arăta”, de a nu trăi — în sensul actoricesc al cuvântului — nici o stare susceptibilă de a intra sub o incidență psihologică, ci de a se lăsa trăit, „locuit” de o unică, irezistibilă forță. Sclav al duhului malefic, Stoicea al lui Remus Mărgineanu intră, paradoxal, într-un imperiu al liniștii; personajul nu cunoaște, parcă, destinul, etapele ce se succed într-un crescendo inexorabil (deposedarea vechilului, ruinarea vecinului, instalarea pe postul stăpânului) sunt stră­bătute cu o neclintită încredere în pro­gramul demonic: primul eșec la jocul de cărți, indiferența lumii bune nu-I sperie, nici măcar apariția unui alt personaj ce-i repetă, într-un fel drumul, nu-I pune pe gânduri. Salturile sunt însoțite, la supra­față, de o ușoară — aproape impercepti­bilă la primul cadru — modificare a fizio­nomiei care nu corespunde accepției cla­sice a schimbării de măști, ci unei trep­tate dematerializări, ca și cum, pe măsură ce se golește de însemnele ființei individuale, omul devine un lăcaș tot mai cuprinzător al forței răului.
     Și pentru că eroul, prin succesiunea transformărilor sale ,,spune” totul, nu are nevoie de ajutorul cuvintelor; mai mult decât atât, ignorându-le, nepropunând ni­mănui nici un dialog, nesocotind, deci, mărturiile existenței altora, poate aluneca mai ușor pe lângă înseși aceste existente. Nici aici Remus Mărgineanu nu dă greș: el „joacă” efortul straniu al ajungerii la cuvânt după un lung ocol prin memorie. Cred că arta actorului de film — în gene­ral — a depășit de mult faza extazului candid în fața „tăcerilor”; a vorbi sau a nu vorbi nu mai poate fi un simplu artificiu psihologic, ci echivalentul hotărârii de a te încredința sau nu cuvântului.
(Cinema nr. 11, noiembrie 1984)

Tags: interpreti si roluri, magda mihailescu, moara lui califar film, remus margineanu, șerban marinescu

Comments: