Vezi filmul lui Corneliu Porumboiu, A fost sau n-a fost?, şi îţi spui că multe lucruri nu se schimbă la noi în ţară, în ciuda revoluţiilor. De la primele sale scurtmetraje şi până la lungmetrajul de debut, tânărul cineast şi-a format stilul şi a consacrat un spaţiu. Vasluiul a devenit Macondo-ul său, locul unde nu numai că nu se întâmplă nimic, dar unde şi suflul unei revoluţii care schimbă cursul istoriei se răsfiră şi se pierde lăsând lucrurile în zeama lor veşnică. Ca Vasluiul sunt însă atâtea oraşe din România, de ce să nu recunoaştem. Iar faptul că actorii au spus la conferinţa de presă că perioada petrecută la Vaslui a fost interesantă numai pentru că au avut de lucru vine în completă contradicţie cu imaginea lui Corneliu Porumboiu despre oraşul natal. Până şi luna de miere a petrecut-o la Vaslui!?
Am fost de la prima vizionare un fan al filmului pentru că mi s-a părut, în ciuda începutului mai greu şi a câtorva îngroşări, un film adevărat, ba chiar unul foarte puternic. Am avut impresia că cineastul are un simţ cinematografic foarte acut, nu ştiu dacă mai puternic sau la fel de puternic ca simţul replicii. Prima dovadă din desfăşurarea filmului: scurta secvenţă în care profesorul Mănescu intră în cârciuma pe lângă care trece un buflea cântând la un instrument dezacordat. Un apropo la recitalul fanfarei din studio, dar mai ales la simfonia strâmbă din emisiunea despre misterele Revoluţiei. Dacă teoria spune că toate lucrurile importante iradiază de la centru spre periferie, e la fel de adevărat că periferia tinde tot timpul să copieze centrul. Deci dacă la Bucureşti, unde e bătaia peştelui, a fost revoluţie, de ce n-ar fi fost revoluţie şi la Vaslui? Ideea e simplă, hilară şi genială. E un amănunt cu valoare, care mă face să cred, laolaltă cu încrengătura de glume instant, dar deloc superficiale, că filmul i-ar fi plăcut lui Caragiale.
A fost sau n-a fost? pleacă de la o emisiune TV reală, petrecută acum şase ani chiar la Vaslui, în cadrul căreia moderatorul şi cei doi invitaţi încercau să decidă o dată pentru totdeauna, cu pixul în mână, cu calcule pe ceas, dacă a avut sau n-a avut loc o revoluţie la Vaslui. Până la urmă, totul se reduce la o chestie clară, verificabilă: înainte de 12.08 - revoluţie, după 12.08 - ciuciu. Porumboiu face astfel ca din amănunte matematice ridicole şi dintr-un umor care apasă pedala până la final să iasă, de fapt, un film trist despre oamenii trişti care suntem, neputincioşi în a înţelege ce ni se întâmplă. A fost sau n-a fost? poate distra spectatorul care se opreşte la primul nivel, dar poate în acelaşi timp să-l trimită şi mai departe - la o radiografie a României la aproape 17 ani de la revoluţie. Una ironică, dar lipsită de răutate. Autorul spune modest că n-a vrut decât să prezinte trei istorii personale, dar eu sunt convinsă că şi-a propus mai mult de-atât.
O generaţie care poate judeca obiectiv
Poate că sunt planetele în aşa fel aliniate ca în acest an trei filme semnate de trei tineri cineaşti să trateze momentul decembrie 1989. Fireşte, nimeni nu-şi imaginează că Radu Muntean, Cătălin Mitulescu şi Corneliu Porumboiu s-ar fi vorbit, dar probabil că revoluţia şi-a epuizat timpul necesar digerării nu numai pentru tinerii cineaşti, ci şi pentru generaţia întreagă din care fac parte, adică generaţia care poate judeca obiectiv. N-a trăit revoluţia în scutece, are amintirile vii, dar nu era suficient de mare pentru a fi aptă să facă compromisuri.
Felul în care Porumboiu se apropie de această temă a revoluţiei - atât de tocită, plictisitoare aproape, cu atât mai mult cu cât n-a fost clarificată - mi se pare inteligent, subtil şi de o tandreţe esenţială la care nu m-aş fi aşteptat. Mă refer la copertele filmului, mai ales la finalul lui, la cadrele statice cu felinarele care se aprind pe rând în vecinătatea unor blocuri dezolante. Plus comentariul din off al operatorului de televiziune care preia mesajul autorului: "Tot ce-mi amintesc eu de la revoluţie este că era linişte şi frumos". Asta ne propune Corneliu Porumboiu, ceea nu înseamnă că ar trebui să uităm, să idealizăm, să edulcorăm revoluţia (trecutul). Doar să o punem în ramele corecte. De aceea introducerea telefonului de la femeia al cărei fiu a murit la revoluţie - o necesară corectare de direcţie. A fost sau n-a fost? e un film care te face să râzi şi să plângi în acelaşi timp.
