Terminus Paradis (1)

     Să ne amintim sfârșitul Balanței (1991): „Dacă voi avea un copil normal, îl voi omorî cu mâinile mele”, spunea acolo posibilul tată. Filmul de acum se închide pe imaginea mamei și a pruncului pierzându-se pe un drum la capătul căruia trebuie să se afle o biserică („ce fel de stradă este aceasta care nu duce spre nici o biserică?”, se întreba Abuladze în Căința). La o distanță de șapte ani, cineastul „nu mai vrea să dialogheze cu răul” după cum mărturisea în această vară revistei „Positif”, discurs reluat și întărit într-o „Notă de intenție” adresată presei prin intermediul caietului ce ne-a fost pus la dispoziție. Declaratie în bună parte acoperită. Nu mai dialoghează cu răul pentru că, știm deja, „este prea târziu” ceea ce nu înseamnă că nu tresare la fiecare fatală atingere a lui. Terminus Paradis s-ar putea numi și „o poveste de dragoste în vreme de holeră”. Disperată, mânjită de urâțenia lumii înconjurătoare, de violența tembelă banalizată ca orice spectacol la tot pasul repetat, tăvălită în grotescul ce a deformat gesturile simple ale existenței. Iubire, totuși. „Este adevărat, acesta este primul meu film de dragoste, dacă facem abstracție de debutul meu cu Duminică la ora șase, difuzat în Franța în 1966. Este, de asemenea, primul film după1989 în care eroul moare. Radicalitatea acestui refuz de a dialoga cu răul nu poate duce decât la moarte” (din aceeași „Notă de intenție”). La 65 de ani, artistul vrea să-și schimbe privirea. Dar ruperea nu se petrece fără riscuri și incongruențe, fără dramatice încercări de a descoperi noi resurse - inclusiv scenaristice - de alimentare a „sistemului Pintilie” prin care ecranul se încarcă de energie. Dar, despre toate acestea, altă dată, mai pe larg. Să consemnăm, deocamdată, marea descoperire a autorului, actrița debutantă Dorina Chiriac, un năpârstoc de fată a cărei privire răsfrânge, neîntinată, tragedia. Este ușor, am spune noi, să joci cu moartea în față când ai ochii lui Sarah Bernhardt, dar când ai doi ochi de viezure este un adevărat miracol. Sperăm că cei aflați în această seară la spectacolul de gală vor avea privilegiul de a se bucura de prezența autorilor, ceea ce criticilor și ziariștilor invitați la avanpremieră și „conferința de presă” nu le-a fost dat. Am înțeles că regizorul era suferind. Dar ceilalți?