Vladimir Găitan

Vladimir Găitan despre tatăl său:
”Eu tot timpul am ştiut că tata a fost la facultate, timp de patru ani şi jumătate. Când a plecat tata din casă aveam 3 sau 4 ani şi a venit după aproape cinci ani, când eu eram prin clasa a II-a. Niciodată nu s-a folosit cuvântul puşcărie. A încercat odată bunică-mea să-mi povestească ceva... Ea avusese în gazdă ofiţeri germani şi care se purtaseră impecabil. Iar noi, băieţii, tot timpul împuşcam soldaţi nemţi în curte, când ne jucam. Şi într-o zi bunica a încercat să-mi spună că nemţii ăştia n-au fost chiar aşa răi cum îi făceam noi. Pe atunci stăteam într-o căsuţă modestă, foarte departe de centrul oraşului, că cealaltă ne fusese confiscată, iar tata, care scria ceva în camera de dincolo, a auzit-o şi a scos un răcnet îngrozitor: „Mamă, vrei să mă întorc iarăşi de unde de-abia am venit?". Bunică-mii i-au ţâşnit lacrimile, iar eu am rămas înţepenit. Eram în clasa a VI-a, dar nu ştiam nimic. Foarte târziu am stat cu el de vorbă, ca de la bărbat la bărbat. Ne-am întâlnit prin anul I de facultate, a venit la Bucureşti. Eu eram la cămin şi ţin minte că am băut cu el la Tosca un coniac. Atunci am fumat prima oară de faţă cu el şi mi-a povestit de puşcărie şi tot ce s-a întâmplat. N-a avut nicio altă vină decât că a fost decorat cu „Eliberarea Odesei". O decoraţie pe care a primit-o împreună cu toţi cei care au fost răniţi atunci.” (adevarul.ro, 2011)

Vladimir Găitan despre film:
”La Ultima noapte, când am filmat sus la Fundata erau minus 30 de grade, ne uda să ne patineze hainele şi în trei minute îngheţa mantaua pe mine. Aveam nişte pungi de nailon pe care le puneam pe dedesubt ca să nu ajungă umezeala la piele.” (adevarul.ro, 2011)
”Am jucat în Puterea şi adevărul, în care eram unul dintre ofiţerii care îi vânau pe partizani în munţi. Iar informaţia pe care eu o aveam la 26 de ani a fost că erau nişte criminali.” (adevarul.ro, 2011)
”Când am început filmările la Arad pentru Pe aici nu se trece, am avut plăcerea să-l cunosc pe Titus. Am băut o pălincă într-un foaier cu el şi cu regizorul şi atunci am aflat că bătălia de la Păuliş nu a fost între armata română şi cea germană, a fost doar între armata română şi cea horthystă. Acolo n-a fost picior de neamţ. El deliberat a mistificat, pentru că noi, după Pactul de la Varşovia, eram într-o anume relaţie cu ungurii şi nu puteam să-i arătăm cum omoară la români... Deci bătălia n-a fost cu trupele germane aşa cum arată filmul. Ce mistificare mai mare şi falsificare a unei istorii recente?”