Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film




Vasilica Tastaman


  • Actriţă
  • Născut(ă): 06.10.1933 la Brăila (Brăila)
  • Decedat(ă): 29.03.2003 la Bucureşti
"Candida falsă. Mimosa senzitiva. Mironosiţa fără de coroană, fără de scenariu. Şi totuşi, ce ghiară pe fiecare rol! La ea, stăpână a unui joc desăvârşit între aparenţă şi esenţă, până şi falsitatea e sinceră." (Radu Cosaşu, Magazin estival Cinema 1977).
"Una dintre rarele noastre stele comice scăpată - spontan sau conştient - de sub gravitatea covârşitoare a umorului caragealesc." (Alice Mănoiu, Almanah Cinema 1976)

Trivia

  • A debutat, la 16 ani, pe scena Teatrului din Brăila.
  • A jucat la Teatrul Giulești și Teatrul Bulandra.
  • În 1961 a făcut parte dintre membrii fondatori ai Teatrului de Comedie din București.
  • A fost căsătorită cu antrenorul Emerich Jenei, cu care a făcut un băiat, Călin Jenei, și cu actorul Dan Tufaru.
  • În 1981 s-a stabilit în Suedia.
  • Prietenă cu Stela Popescu.