Sabin Bălaşa

Absolvent al Liceului ”Frații Buzești” din Craiova (1950) și al Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" (promoţia 1955), clasa profesorilor Alexandru Ciucurencu, Octav Angheluță. "Bălaşa are un spaţiu natural predilect, utilizat până la repetitivitate: marea.

Ea constituie un loc al tuturor posibilităţilor devenirii umane, fie că, mărginită de un nisip negru, sumbru, dă naştere unor forme tentaculare care se rafinează în figura umană (Picătura, 1966), fie că e un simbol al constanţei în faţa trecerii timpului (Valul, 1968). Tot de preferinţa pentru spaţiul marin se leagă ideea amestecului regnurilor, specifică artistului; desprinderea omului de mineral (Oraşul, 1967; Odă, 1975) este faza incipientă a drumului său spre stele, într-un zbor perpetuu, când angelic, când tragic (Exodul spre lumină, 1979). Caleidoscopul reperelor culturale enumerate în acest din urmă film este un omagiu adus filiaţiei spirituale pe care artistul vrea să se înscrie dar, în acelaşi timp, e şi un „adio” pe care-l spune cinematografului. Itinerarul lui Bălaşa în lumea de celuloid a părut a fi o continuă testare a valenţelor cunoscute ale fantasticului său pictural, supuse probei dinamicii. Dat fiind că, după un început percutant, formula nu s-a diversificat, experimentul a rămas unul de laborator, marcat finalmente de acea suficienţă uneori conformistă, care va altera şi interesul general pentru pictura de şevalet a artistului." (Dinu Ioan Nicula, "Un istoric al animaţiei româneşti")
”El debutează în 1966 cu Picătura (premiat cu „Pelicanul de argint” la Festivalul de la Mamaia), urmat la scurt timp de Valul, atrăgând atenţia supra virtuţilor tehnicii picturii sub aparat. Temele alese în peliculele de animaţie sunt aceleaşi ca în pictura lui Bălaşa (geneza, cuplul, cosmogonia, lupta contrariilor) şi sunt dezvoltate după principiul temei cu variaţiuni. Metamorfoza imaginilor pictate cu 234 ajutorul culorilor acrilice pe un geam este fluidă şi surprinzătoare şi îl recomandă pe regizorul cu o filmografie destul de restrânsă ca pe un autor cu stil inconfundabil” (Dana Duma, ”Istoria filmului românesc de animație”)