Absolvent al Conservatorului de Artă Dramatică din Iaşi (promoţia 1950). Repartizat la Teatrul Municipal (azi Bulandra). Profesor de actorie la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, unde a fost rector în perioada 1981-1985.
"O privire profund nevinovată. Aer bonom de cineva fără vină şi prihană. Faţă cu trăsături rotunde, nevinovate şi ele. Apoi, brusc, un aer de om jignit pe nedrept face să i se prăbuşească candoarea şi, o dată cu ea, trăsăturile feţei coboară şi ele dezolate, jignite, nedreptăţite. Cu aceste arme îşi construieşte Octavian Cotescu personajele cel mai adesea perfide, cel mai adesea vinovate, ticăloase, oricum departe, foarte departe de nevinovăţie. Specialitatea lui este falsa candoare. Specialitatea lui e să te mintă privindu-te drept în ochi, cu nevinovăţie. Specialitatea lui e să se facă mic şi năpăstuit, să-şi construiască personajul din exact opusul esenţei lui. Şi rezultatele sunt fabuloase. Infinite sunt posibilităţile lui actoriceşti. Pentru că acest excelent actor de comedie a dat memorabile personaje tragicomice ale filmului românesc şi unul dintre cei mai tulburători eroi de dramă, Viţu din
Bariera de
Mircea Mureşan." (
Sanda Faur, Almanah Cinema 1976).
"Cel care a adus comediei (nu în cinema şi nici prin cinema), mă-ul acela fără moarte, atotcuprinzător, sinteză de orgoliu tâmp, vitalitate feroce, ironie curioasă în faţa minunilor şi neputinţa de a birui misterul existenţei. Melodia din acel strigăt îi aparţine, circulă, e un şlagăr. Nu mulţi comici pot inventa o muzică a lor, dintr-o silabă, dintr-un semn de exclamaţie." (
Radu Cosaşu, Magazin estival 1977).
"Actorul acesta este un mister, unul dintre acele mistere ce nu te agasează nici după ani întregi în care ai încercat să-l dezlegi. Pentru că mister şi nimic altceva se cad a fi numite necrezutul amalgam de dramă şi comedie ce sălăşluieşte în acest interpret, simbioza neverosimilă de tandreţe şi abjecţie, puterea de a fi moale şi şmirghel în acelaşi timp, blajin cu intenţie şi violent fără voie, serafic şi demonic, dulce la cel mai caragialian mod cu putinţă şi pervers ca Mitică în ceasurile lui bune, în stare de a zbura nu doar din floare în floare, ci şi din idee în idee" (
Aurel Bădescu, Magazin special Cinema 1978).
"La el nimic nu e sigur, nimic nu stă sub semnul statorniciei, dimpotrivă, personajele alunecă elegant dinspre slăbiciune spre forţă - forţa celui slab -, dinspre candoare spre perfidie, dinspre aroganţă spre umilinţă, dinspre fermitate spre compromis. Plăcerea lui de actor este să caute tot timpul nuanţele acestui prototip uman." (
Eva Sîrbu, Magazin estival Cinema 1980)
