Sub trăsăturile impasibile (desfid pe oricine l-a văzut vreodată în film râzând cu hohote, căci dacă el ar râde noi ce-am mai face?), în privirile fixe, scăpărate parcă din greşeală de sub sprâncenele ridicate mult, a uimire, a revoltă, a teamă, în arcul buzelor strânse bine, să nu umfle râsul, să nu se strice masca, sub toată această compoziţie cu variaţiuni care este figura lui, încap toate personajele pământului, Marin Moraru nu este un actor cu specific. El nu este potrivit pentru rol de ţăran şi nepotrivit pentru rol de intelectual. Pentru el categoriile sociale nu s-au inventat încă, pentru el s-au inventat doar oamenii. De tot felul. Aşa încât, cu această faţă - a lui şi a
lor -, cu aceeaşi chelie - a lui şi a
lor -, cu aceeaşi minte sclipitoare - a lui şi pe care o împrumută şi
lor - trece de fiecare dată, cu fiecare rol, la treabă şi mai construieşte pe acel principiu inimitabil şi imbatabil de unu-şi-cu-unu-fac-unu încă un om." (
Eva Sîrbu, Almanah Cinema, 1976)
"Lângă Toma Caragiu. Unul din puţinii care i-au făcut faţă şi a discutat cu monstrul de la egal la egal. Unica privire care vine din marea comedie a cinematografului sfânt. Din Harry Langdon. Cu
Toamna bobocilor nu se face, desigur, primăvară." (
Radu Cosaşu, Magazin estival Cinema, 1977).
