Leopoldina Bălănuţă

"Tripticul lui Veroiu o situează pe Leopoldina Bălănuţă în rândul  marilor actriţe creatoare de personaje. Personajul ei îşi trage rădăcinile dintr-o lume în care femeia este sortită supunerii şi umilinţei, unui destin implacabil menit să o ducă la o abdicare lentă până în ziua în care  viaţa îi devastează sufletul şi o face să urle de durere. La căldura unor gingăşii, a unei duioşii şi dăruiri necondiţionate creşte pe tăcute, pe nesimţite, floarea demnităţii ei ca fiinţă, forţa şi înverşunarea pe care numai durerea şi suferinţa le pot da." (Cornel Cristian, Magazin estival Cinema 1984).
"De Leopoldina Bălănuţă chiar şi vorbele se apropie cu sfială. Cele mari o pot răni prin zgomot, cele firave se ţin departe cu sentimentul inutilităţii. Să scrii despre chipul ei pe care fiecare vibraţie interioară lasă, anume parcă, un semn apăsat, o marcă de nobleţe pe care machieuza nu va îndrăzni să le acopere cu fard, despre chipul ei pe care durerile alunecă într-una. Nu, e păcat, nu asta e Leopoldina Bălănuţă. Ea nu e vedetă de cinema. Nu e nici măcar anti-vedetă. Şi aş zice că, din nefericire, nu e nici cea ce am putea numi mai sobru o actriţă de film, pentru că şi filmul are sarcina să se apropie de ea. Şi nu e greu de înţeles de ce: căci nu se pot scrie în toate zilele roluri pentru această actriţă de zile foarte mari." (Sanda Faur, Almanah Cinema 1975)