REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film




Irina Petrescu


  • Actriţă
  • Născut(ă): 19.06.1941 la Bucureşti
  • Decedat(ă): 19.03.2013 la Bucureşti

Întâlnirea cu Liviu Ciulei, care o distribuie în Valurile Dunării, o determină să-şi întrerupă studiile la Facultatea de Filologie şi să se înscrie la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale", pe care îl absolvă în 1963, clasa profesorilor Ion Șahighian și David Esrig. În toţi anii de facultate face film după film, devenind una dintre vedetele tinere ale cinematografului românesc. Imediat după absolvirea Institutului, între 1963−1966, este asistentă la clasa de Actorie, mai întâi la clasa maestrului lon Şahighian, apoi la cea a lui lon Cojar. Pe scenă debutează abia în 1965. Joacă mai întâi la Teatrul Mic, apoi la Teatrul Bulandra, unde rămâne până la sfârşitul vieţii.

"Ea aduce în film acea delicată fluturare a feminităţii graţioase, a spiritualităţii nesofisticate, acea undă de poezie, fie şi tristă şi neverosimilă, de care viaţa (şi filmul!) au nevoie tocmai ca să reziste la încordările vieţii şi la convenţiile peliculelor." (Sanda Faur, Almanah Cinema 1975).
"Intelectualism şi rafinament, un aer extraordinar de rasat (uneori chiar sofisticat şi căutat, adaug eu cu admiraţie pentru efortul, într-un fel sisific, al actriţei de a fi mereu peste norma comună), inteligenţă şi expresivitate rece, tăioasă, o feminitate de un tip cu totul aparte, cumva masculină (oricât de enormă ar părea la prima vedere ideea), o capacitate rară, foarte rară de a ajunge la incandescenţă jucând doar dinăuntru, un farmec staniu, puţin îngheţat (ceea ce poate deruta pe unii), o prezenţă absolut singulară, refuzându-şi mitul, dar construindu-şi-l tainic cu tenacitate, actriţă de stirpe rară, zguduitoare când îşi dă drumul, când tace (incredibile sunt tăcerile Irinei Petrescu) sau când spune doar o vorbă şi apoi, după un gest scurt, discret, te priveşte în ochi." (Aurel Bădescu, Magazin special Cinema 1978)
”Prima zi când am intrat în Teatrul Bulandra, în 1981, omul de care am dat la avizier, consultând programul de repetiții și spectacole, cu carnețelul în mână, era Irina. Când dai de un asemenea leopard, și treci pe lângă el la 20 de cm, nu îți e ușor. Era un om extrem de deschis. Era un om care îmbrățișa oamenii. Știa exact cine e, știa exact cât de deșteaptă e. Nu suspecta pe nimeni că e mai puțin deștept decât ea. (...) Fiind absolventă de Litere, vorbea o limbă română impecabilă, ceea ce a fost întotdeauna un exemplu pentru noi. Avea o tehnică înnăscută pentru film. Un simț. Puțini actori din România posedă așa ceva, naturalețea în relația cu camera de filmat. (...) Ea a navigat foarte mult, inteligent, plăcut extrem de uman în marea aceasta de imponderabile, de efort, de metafore, de oameni. Avea conștiința faptului că aparținea unui mare teatru, care și-a lăsat amprentă și a mâinilor, și a ochilor, și a minții pe ea.” (Marcel Iureș)

Trivia

  • Savel Stiopul o descoperă pe Irina Petrescu, o adolescentă de 17 ani cu ochelari, într-un restaurant unde mânca cu părinții. Fotografiile pe care i le face și audiția pentru Pasiunea prietenilor mei (film care nu se mai face) îi aduc actriței rolul din Valurile Dunării și prietenia cu Liviu Ciulei
  • Relație sentimentală cu Ștefan Iordache. Părinții ei îl consideră nepotrivit ca soț, așa că relația se încheie.
  • Căsătorie de scurtă durată cu Virgil Ogășanu.
  • Relație sentimentală cu Adrian Pintea, în anii '80.
  • Primește Ordinul național Steaua României în grad de Ofițer, în anul 2000.
Irina Petrescu despre...
...adevăr şi minciună: "A face un film frumos de dragul frumosului nu se mai potriveşte nici cu temperamentul, nici cu sensibilitatea epocii, deschisă mai curând înspre adevărul în sine, decât spre frumosul în sine. Dacă frumuseţea poate servi adevărului, atunci o accept şi o salut. Dar a machia adevărul, mi se pare astăzi un act retrograd." (1972)
...actor: "Mă interesează foarte mult statutul actorului ca persoană socială, pentru că actorul nu trăieşte pentru el şi are nevoie de dragoste, de interes şi căldură în relaţia lui cu restul lumii. Nu există actor care să poată fi acuzat că nu vrea să-şi facă meseria. Măcar acest lucru ar trebui înţeles şi protejat.... Iar actorului de cinema cred că este foarte important să i se creeze condiţii bune de lucru, el fiind obiectul cel mai preţios din recuzita filmului." (1982)
...public: „Nu ştiu în ce măsură noi actorii ştim cu adevărat ce înseamnă să stai pe scaun două sau patru ceasuri cu sufletul la gură, aşteptând... Ne ducem să ne vedem colegii, ne ducem să ne vedem pe noi înşine într-o sală de cartier după ce a început jurnalul, citim curioşi sau indiferenţi ziarele, şi cu asta se cam termină capacitatea noastră de a consuma un lucru la care am lucrat sau s-a lucrat timp de câteva luni.
Nu e adevărat că public de calitate se numeşte totdeauna publicul care te apreciază, şi invers. Şi nici că popularitatea s-ar măsura cu numărul de scrisori primite de la spectatori, sau cu frecvenţa şoaptelor din troleibuz: «uite-o pe cutare»... Singurul lucru important pe care ar trebui să-I ştim foarte bine, este că publicul, deşi nu trebuie dezamăgit niciodată, nu trebuie lăsat să-şi impună gustul comod al unei etape la care a început să te înţeleagă sau să te iubească. Actorului ca şi regizorului trebuie să i se dea voie să caute, să fie mereu altul, să aducă în fiecare zi pe obrajii care s-au obişnuit să râdă, o lacrimă, şi invers. Dar asta cere răbdare, curaj, încredere.
Ador şi sunt gata să fac orice pentru publicul care nu face uşor «fixaţii», pentru publicul maleabil, uşor de format, uşor de apropiat. Pentru că în vecinătatea unui asemenea soi de public, actorul e totdeauna la adăpost de micile şmecherii şi trucuri pe care le poate cu uşurinţă folosi ca să-şi menţină popularitatea.” (Cinema nr. 6, iunie 1968)

Opinia criticului
"După tot felul de adolescente, cu codiţe sau fără, cu părul despletit, cu picioarele goale (şi exploatate în imagine), cu ghiozdan sau fără ghiozdan, iată o nouă lrină Petrescu: Anca din Duminică la ora 6. Tot adolescentă (pentru că soarta actriţelor sub 25 de ani este, se pare, pretutindeni, să joace roluri de adolescente), dar de cu totul altă factură. De cu totul altă vibraţie. Diapazonul Ancăi vibrează în major, iar ecoul lui ajunge pe tărâmul tragicului. Şi iar mă întorc la ochiul acela regizoral... lrina Petrescu a avut şi puţin noroc cu Pintilie care a ştiut să vadă, sau poate să intuiască, teritoriile neexplorate încă ale talentului ei. Şi a mai fost un ochi acoIo. Cel al operatorului Sergiu Huzum. Pintilie a văzut-o pe Anca în Irina Petrescu, Huzum a făcut aşa încât s-o vedem şi noi. A filmat-o într-o lumină crudă — faimoasa lui lumină de mercur — în lumina aceea, faţa actriţei nu are netezimi de faianţă, ci pori de piele omenească, asperităţi, respiră odată cu ea chinul şi durerea, se ofileşte şi moare odată cu ea. Nu ştiu dacă se poate spune că lrina Petrescu şi-a schimbat genul. Aş spune mai degrabă că şi l-a împlinit, că şi I-a găsit întreg, după ce-l consumase, pe bucăţele, în Străinul." (Eva Sîrbu, Festivalul Mamaia '66)