Absolvent al Conservatorului de Artă Dramatică din Bucureşti (promoţia 1932). Actor la Teatrul Național din București. "Când Emil Botta apare pe ecran, spectatorul cade, pentru câteva clipe, într-o stare de transă:
ecranul dispare, distanţele sunt anihilate, simţământul şi convenţia de spectacol se spulberă şi spectatorul rămâne singur, faţă în faţă cu acest Mare Preot care oficiază un straniu ritual. Această forţă hipnotică, această putere de incantaţie pe care o emană Botta de cum se iveşte la geana scenei sau a ecranului, vine din credinţă. Din credinţa cu care Emil Botta săvârşeşte orice gest de artă, din concentrarea cu care trăieşte orice rol, din acea tensiune interioară, incendescentă, pe care o simţi în orice clipă în stare să facă marea explozie. Dar vârtejul nimicitor nu se porneşte niciodată: Emil Botta îl ţine, cu toate puterile, sub toate lacătele, înlăuntrul său, acolo focul arde şi chinuie neîntrerupt, şi Botta pare că asistă uneori cu voluptate la acest joc torturant al vârcolacilor. Dar nouă nu vrea să ne spună niumic: ca să nu ne molipsim de durere. Şi atunci, pe chipul de piatră se sapă două cute adânci, în ochii limpezi se aşează, ca la ea acasă, o tristeţe de gheaţă şi Botta începe să tacă cu nobleţe." (Sanda Faur, Almanah Cinema 1970)