Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale" (promoţia 1966, clasa George Carabin). Angajat la Teatrul Bulandra.
Cariera sa cinematografică se întrerupe brusc la sfârşitul anilor ‛70 când pleacă în SUA, unde îşi întemeiază o familie şi are diferite îndeletniciri neartistice, printre care şi aceea de şofer de taxi. După 1990 revine în România, unde împreună cu Cristina Hoffman, noua sa parteneră de viaţă, înfiinţează workshop-ul Aristoteles.
"Eroii lui Nuţu caută, se caută, par a fi însăşi materializarea neliniştii juvenile, dar nu a celei agresiv contestatare, ci a neliniştii care îşi mai permite răgazul meditaţiei şi luxul ineriorizarii. Din ceastă magmă fiebinte din care Nuţu îşi modelează eroii, răsar exact gesturile pe care nu le aştepţi niciodată şi pe chip, exact expresiile pe care nu le vor explica niciodată vorbele ce urmează. Nu ştiu dacă l-am văzut vreodată, în vreun film, pe Dan Nuţu zâmbind. Fruntea lui cu noduri şi hopuri ce se opintesc în sprâncene, sprâncenele care apasă ochii, ochii care sugrumă râsul, râsul care nu ajunge niciodată la colţul buzelor, buzele acestea care ştiu doar să se strângă cu îndărătnicie - tot chipul acesta ciudat al lui Nuţu, terminat cu o tunsoare de cătană pedepsită, adună în el furtunile de la marginea zării şi a vremii." (
Sanda Faur, Almanah Cinema 1970).
"El este veşnicul adolescent, neliniştitul şi neliniştitorul adolescent al filmului românesc. Pentru că nimeni nu ştie ca el să aibă vârsta neliniştii, vâsta de-ce-urilor, vârsta căutărilor, vârsta dorinţei de perfecţiune... vârsta nevoii de ideal. Nimeni nu ştie să spună dintr-o privire, ca el, cât de complicat e să fii adolescent. Nimeni nu ştie ca el să aibă puritatea adolescenţei. Nu acea moliciune blândă de miel nevinovat cu care se confundă adesea puritatea, ci însăşi puritatea, cu toată violenţa ei. Cu necruţarea faţă de tot ce i se opune. Cu cruzimea faţă de tot ce o contrariază. Cu maxima exigenţă faţă de sine, în primul rând faţă de sine." (
Eva Sîrbu, Almanah Cinema 1976)
