REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film




Eugen Jebeleanu


  • Regizor
  • Născut(ă): 00.00.1989 la Timișoara
În copilărie, face gimnastică artistică, apoi dans și teatru. Se înscrie la Colegiul Național de Artă ”Ion Vidu” din Timișoara și joacă în piesele montate la Teatrul Național din Timișoara. În clasa a XII-a, se mută la București pentru a juca în serialul Pro TV Cu un pas înainte, regizat de Jesus del Cerro. Absolvent al UNATC ”IL Caragiale” - Actorie (2010). Colaborează frecvent cu regizorul Radu Afrim. Participă în 2009 la un stagiu de actorie la Studioul Michael Tchekhov din Londra, urmat în 2011 de un an de studii la Conservatorul Național Superior de Artă dramatică din Paris. În 2013 obține un Masterat de regie și dramaturgie la Universitatea Paris Ouest din Nanterre, Franța. În 2010, îl întâlnește pe actorul Yann Verburgh, împreună cu care înființează, în Franța, compania de teatru Compania 28. În 2015, tot împreună înființează compania Ogres. În 2016, este singurul regizor român de teatru care, la 27 de ani, montează la Paris. Proiectul său teatral ”Căpcăuni/Ogres”, piesă de Yann Verburgh, a fost unicul câștigător desemnat de Federația Asociațiilor Teatrului Popular din Franța. Montează spectacole în Franța și România. Locuiesc pe un vapor, pe Sena. mai mult...

Cunoscut pentru:

2020

Festivaluri / Premii

  • 2021
FIFF Namur Câmp de maci Le Bayard pentru cel mai bun debut regizoral
  • 2022
Premiile Gopo Câmp de maci Cel mai bun debut
  • 2022
UCIN Câmp de maci Premiul Special al Juriului

Filmografie

Regizor

Câmp de maci

2020

Actor

Cu un pas înainte

Matei Leonte - 13 ep.

2007