Începând de vineri, 8 mai, și până la marea revedere cu publicul din acest an, Animest invită iubitorii de film de pretutindeni într-o călătorie virtuală prin lumea celor mai bune scurtmetraje de animație din istoria festivalului. Skhizein (r. Jeremy Clapin), câștigătorul Trofeului Animest în 2008, este primul scurtmetraj din seria curatoriată sub umbrela #UnitedShorts, disponibilă gratuit pe www.animest.ro. Cea de-a 15-a ediție a festivalului va avea loc anul acesta în perioada 9-15 noiembrie, la București. În ultimii ani, proiecțiile în aer liber organizate pe timpul verii de cel mai mare festival de film de animație din estul Europei deveniseră deja o tradiție. Anul acesta, până la următoarea întâlnire cu spectatorii, selecția curatoriată de Animest va fi prezentată online. În fiecare zi de luni, miercuri și vineri, organizatorii vor publica pe site un nou scurtmetraj. Sute de filme au fost deja înscrise în competiție. Pentru cel de-al patrulea an consecutiv, câștigătorul Trofeului Animest va intra automat pe lista nominalizărilor din care membrii Academiei Americane de Film votează cele cinci scurtmetraje de animaţie finaliste. Animest este primul festival autohton care primeşte această distincţie din partea Academiei Americane de Film și este, de asemenea, Ambasadorul în România al Premiilor Europene de Animație - Emile Awards. Între timp, înscrierile la cea de-a 15-a ediție Animest continuă. Până pe 20 iunie, artiștii din întreaga lume își pot înscrie gratuit filmele de animație produse după data de 1 ianuarie 2019, într-una din cele șapte categorii: Lungmetraj, Scurtmetraj International, Film studenţesc, Videoclip, Scurtmetraj românesc, Minimest (scurtmetraje pentru copii) și VR. Detalii: Animest |