REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Începe Festivalul Internațional de Film Studențesc CineMAiubit 2019


     Ajuns la cea de-a 23-a ediție, Festivalul Internațional de Film Studențesc CineMAiubit își va deschide porțile marți, 3 decembrie 2019, ora 18:00 la Cinemateca EFORIE. Manifestare de tradiție a spațiului cultural bucureștean și românesc, CineMAiubit este locul unde, de-a lungul timpului, au debutat și au fost premiate unele dintre cele mai mari nume ale filmului românesc contemporan.
     Traversând peste două decenii, timp în care cinematografele României au fost închise, transformate sau chiar distruse, iar alte manifestări culturale asemănătoare au fost nevoite să își limiteze activitatea sau chiar să își închidă porțile, Festivalul CineMAiubit a însemnat o prezență constantă și consistentă pentru spațiul cinematografic românesc, fiind martorul Noului Cinema Românesc, anticipându-i nașterea și evoluția, premiind și aducând în atenția criticii și a publicului tineri studenți care vor deveni nume de referință: Cristian Mungiu, Călin Peter Netzer, Corneliu Porumboiu, Adina Pintilie, Ivana Mladenović, Iulia Rugină, Cătălin Mitulescu, Cristian Nemescu, Tudor Cristian Jurgiu, Dana Bunescu, Marius Panduru, Oleg Mutu etc.
     Festivalul este organizat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București (UNATC), și Fundația Cinemaiubit, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) și DACIN SARA – Drepturi de autor în cinematografie și audiovizual.
     CineMAiubit a luat ființă în 1996, la inițiativa Elisabetei Bostan, decanul de atunci al Facultății de film și președintele Fundației Cinemaiubit și este, încă de la debut, mai mult decât un festival, acționând ca o platformă educațională cu rol de catalizator în educația universitară cinematografică.
     Festivalul este structurat în două secțiuni competitive, cu filme din 24 de țări: Competiția internațională și Competiția românească. De-a lungul a cinci zile de proiecții, publicul va avea ocazia să descopere pe marele ecran o paletă largă de viziuni cinematografice originale, din zone culturale diferite, aparținând unora dintre cei mai promițători actuali studenți, viitori autori de film, precum și să ia pulsul viitorului cinemaului românesc.
     Juriul festivalului este compus din personalități recunoscute ale filmului românesc: actrița Iulia Lumânare, regizorii Cătălin Mitulescu și Ioana Grigore, monteurul de film Corina Stavilă, directorul de fotografie Vivi Drăgan Vasile, criticii de film Ioan-Pavel Azap și Laurențiu Bratan.
     UNATC va prezenta în ultima zi de festival o retrospectivă de filme studențești realizate în ultimii 50 de ani, din care nu vor lipsi filme realizate de: Radu Gabrea, Dan Pița, Mircea Veroiu, Mircea Daneliuc, Ovidiu Bose Paștina, Laurențiu Damian, Șerban Marinescu ajungând până la generația 2000.
     În paralel cu secțiunile competitive, CineMAiubit aduce expoziții de afișe și fotografie, workshop-uri (care vor avea loc la UNATC și la CINETic), conferințe. Programul festivalului poate fi consultat pe site oficial.
     Intrarea la toate proiecțiile și evenimentele festivalului este liberă.
     Festivalul nostru nu ar fi putut avea loc fără aportul generos al sponsorilor și partenerilor noștri: Rohrer Group, Cinelab București, Avanpost Digital Cube, Strada Film, Romanian Society of Cinematographers, MDV Studio, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, CINETic, SEECS (South-East European Cinema Schools), American Cinematographer, Universitatea de Muzică București.
     Detalii: festival-cinemaiubit.ro // Festivalul Cinemaiubit FB
(02.12.2019)

Cuvinte cheie: cinemaiubit 2019, cinemateca eforie, festival de film studentesc, scurtmetraje studentesti unatc, unatc

Opinii: