REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



”Imaculat”, Premiul pentru debut la Veneția


     Monica Stan şi George Chiper-Lillemark au câştigat Premiul pentru debut cinematografic „Luigi De Laurentiis” Award Lion of the Future/"Leone del Futuro" cu producţia Imaculat, în cadrul celei de-a 78-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, competiția Giornate degli Autori. Cu o zi înainte, filmul a primit premiul principal al secțiunii, „Giornate degli Autori Director’s Award”, iar autoarea Monica Stan a primit premiul pentru cel mai bun scenariu „Autrici under 40”. din partea „Venezia a Napoli. Il cinema esteso”, o distincție înmânată anual în memoria regizoarei Valentina Pedicini.
     Cu acţiunea într-o clinică pentru reabilitarea dependenţilor de droguri, filmul Imaculat urmăreşte o tânără femeie, Daria, care, datorită inocenţei sale, ajunge să fie protejată de ceilalţi pacienţi ai clinicii, în marea lor majoritate bărbaţi. Totul vine însă cu un cost considerabil.
     Rolurile principale sunt interpretate de actorii Ana Dumitraşcu, Vasile Pavel (Soldații din Ferentari) şi Cezar Grumăzescu. Din distribuție mai fac parte Ozana Oancea, Bogdan Farcaș, Rareș Andrici.
     Cei doi cineaşti au câştigat Premiul pentru regie într-o secţiune paralelă a Festivalului de Film de la Veneţia, Giornate degli Autori. Monica Stan a fost premiată şi pentru scenariul filmului Imaculat în cadrul secţiunii dedicate autorilor sub vârsta de 40 de ani.
     „Este pentru prima dată când Lion of the Future merge la un film românesc – spune Gaia Furrer, directorul artistic al competiției Giornate degli Autori – și premiul acordat filmului Imaculat confirmă încă o dată România ca un spațiu plin de vitalitate al imaginilor și poveștilor. Ca secțiune independentă a Festivalului, suntem mândri de această victorie și sărbătorim alături de Monica Stan și George Chiper-Lillemark filmul pe care ni l-au oferit. Imaculat este o poveste despre fragilitatea multor ființe umane, dar mai ales despre denunțarea dinamicii abuzive în detrimentul femeilor care, din păcate, există încă în interiorul și în afara zidurilor oricărei comunități. Un film puternic care a ajuns la inima tuturor: de la cei 27 de tineri europeni care i-au acordat cel mai important premiu al secțiunii Giornate degli Autori până la juriul Lion of the Future. Și pentru acest viitor suntem fericiți că am aprins o scânteie pe calea celor doi regizori și a micului lor mare film”, spune Gaia Furrer, directorul artistic al competiției Giornate degli Autori.
     Scenarista Monica Stan a fost inspirată de propria ei experiență de viață, când la 18 ani a ajuns într-un centru de realibilitare.
Filmul este produs de Marcian Lazăr prin casa de producție Axel Film cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Montajul a fost realizat de Delia Oniga, sunetul de Filip Mureșan și Vlad Voinescu, scenografia de Ana Gabriela Lemnaru, costumele de Sonia Constantinescu și Anca Miron, iar machiajul de Sandra Potamian și Sorina Giurescu.
     Pelicula, produsă cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Europa Creativa - Media, Televiziunea Romana, First Cut Lab, First Cut +, Filmes des Cannes a Bucarest și Cinelabs Romania, este distribuită internațional de Syndicado Film Sales.  
     În cadrul secțiunii Orizzonti a Festivalului de Film de la Veneția a fost prezentat „Miracol”, cel mai nou lungmetraj regizat de Bogdan George Apetri. Filmul francez „Événement”, regia Audrey Diwan, distins cu Leul de Aur la această ediție a Festivalului, a avut-o în rolul principal de actrița româno-franceză Anamaria Vartolomei. Scurtmetrajul „Plastic Semiotic”, regia Radu Jude, a fost prezentat în Festival în afara concursului. Anul acesta, Alexander Nanau, regizorul filmului „colectiv” - nominalizat la Premiile Oscar, a făcut parte din juriul festivalului.
Prezența la Veneția a echipelor filmelor „Imaculat” și „Miracol” a fost susținută de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția.
Detalii: facebook
 
(13.09.2021)

Cuvinte cheie: ana dumitrascu, george chiper-lillemark, imaculat film, monica stan

Opinii: