REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Anca Damian revine pe ecrane cu „Perfect sănătos”


     Perfect sănătos, al cincilea lungmetraj al regizoarei Anca Damian, autoarea multi-premiatelor coproducții europene Crulic – drumul spre dincolo și Muntele Magic, va avea premiera în cinematografe pe 15 septembrie.
     Anca Damian îi aduce împreună într-un thriller de autor pe tânărul Anghel Damian, alături de nume consacrate precum Vlad Ivanov, Adrian Titieni și Olimpia Melinte.
     Tensiunea poveștii se naște din călătoria pe care o angajează personajul principal interpretat de Anghel Damian (Andrei), în căutarea unei explicații privind moartea neașteptată și suspectă a tatălui său. Între trauma dispariției părintelui și descoperirea unor secrete dureroase legate de acesta, Andrei este forțat să se maturizeze rapid și să-și reconsidere relația cu trecutul și familia. Pariul ambițios al rolurilor principale este asumat până la capăt de către Anghel Damian, dar și de Cristina Florea, care îl secondează. Olimpia Melinte întregește un triunghi amoros atipic, într-un rol intens care egalează prezența puternică a lui Vlad Ivanov. Personajele episodice construite de Cuzin Toma sau Codin Maticiuc sunt surprinzătoare, gata și ele să-și spună propria poveste.
     La fel ca toate filmele Ancăi Damian, Perfect sănătos este inspirat din evenimente reale, scenariul fiind co-semnat cu Lia Bugnar. „Filmul a reprezentat pentru mine o întoarcere la sursă: atât prin alegerea de a filma în Clujul în care am crescut, cât și prin alegerea unui subiect atât de intim – legătura dintre copii și părinți,” explică Anca Damian. „Este cel mai românesc film al meu, singurul, de altfel, în care nu apare vreun actor din afara țării. În același timp, îl consider o reîntoarcere la un mod de a face film și de a spune povestea sincer și direct”.
     Anca Damian este prima femeie director de imagine din România pentru film de lungmetraj și una dintre puținele regizoare de lungmetraj într-un vechi și nou val cinematografic, reprezentate în mod covârșitor de către bărbați. Autoarea a refuzat de la început școlile, canoanele și grupurile de influență, preferând să-și asume, de la proiect la proiect, responsabilități, mize și riscuri suplimentare ca director de imagine, scenarist, regizor de documentar și de lungmetraj de ficțiune sau producător. Anca Damian spune: „mi se pare inacceptabil să mă repet în proiecte, să mă mulțumesc cu o rețetă sau să fac filmul cu un public sau cu un premiu în minte”.
     Succesul internațional al documentarului de animație Crulic - drumul spre dincolo i-a adus Ancăi Damian atât zeci de premii și prezențe în festivaluri din întreaga lume, cât și încrederea producătorilor din Franța, țară devenită a doua sa casă. Regizoarea lucrează în acest moment la Moon Hotel Kabul, un lungmetraj de ficțiune care va fi lansat anul viitor, dar și la o nouă animație - Extraordinara călătorie a Maronei.
     Filmul este distribuit de Aparte Film, în colaborare cu Bad Unicorn și cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.
 
(26.07.2017)

Cuvinte cheie: anca damian, anghel damian, olimpia melinte, perfect sanatos film, vlad ivanov

Opinii: