Pe 11 iulie, intră în cinematografe coproducţia româno-spaniolă Canibal, povestea de dragoste a unui demon, întrupat într-un croitor din Granada, Carlos (Antonio de la Torre). Omul este canibal, nu simte nicio remuşcare ori vinovăţie, până în ziua când în viaţa lui apare Nina (Olimpia Melinte). Ea îl va face să realizeze adevărata natură a actelor sale şi să simtă, pentru prima oară, fiorul dragostei. Carlos este răul încarnat, inconştient. Nina este inocenţa pură. Regia filmului este semnată de Manuel Martín Cuenca.
“Canibalismul - fiind un atât de mare tabu - mă face să mă gândesc că poate este ceva în natura lui care ne este de fapt atât de aproape, încât am decis să îl îndepărtăm. Cred că o interdicţie ascunde întotdeauna un subiect asupra căruia ar trebui să ne punem întrebări, fie doar şi pentru a ajunge la concluzia că interdicţiile sunt necesare” spune Manuel Martín Cuenca, regizor, scenarist şi producător.
Antonio de la Torre este cunoscut pentru rolurile din Volver şi Amanţii pasageri al lui Pedro Almodóvar. Olimpia Melinte a fost nominalizată, pentru acest rol, la Premiul “Revelaţia anului” în Spania.
Canibal este o co-producţie România (Libra Film) - Spania (MOD Productiones), cu participarea Rusiei şi a Franţei. A fost prezentat la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto, apoi la Festivalul de la San Sebastian. Are 8 nominalizări la prestigioasele premii Goya, competiţia naţională din Spania, şi alte 6 la Medaliile CEC (Círculo de Escritores Cinematográficos), dintre care cea pentru Olimpia Melinte şi la Premiul pentru cel mai bun film.
Canibal este distribuit în România de Transilvania Film.