REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​„Ziua Z” – cronica de film


     Cu Pro patria, Sergiu Nicolaescu lua cu asalt tema de mare respirație, desfășurând simfonic, pe ample spații, polifonia sentimen­tului patriotic. Accesul la istorie al diferitelor grupuri de combatanți în războiul pentru obținerea Independenței României (grupuri so­ciale viu reprezentate printr-o portretistica ci­nematografica inspirata dintr-o bogată poe­tică populară ori din pagini de letopiseț) funcționa ca un structurant al Ace­lași motiv: accesul la istorie — de astă data al forțelor populare care sub conducerea Parti­dului Comunist Român au înfăptuit actul re­voluționar de la 23 August — determină nou­lui film Ziua Z structura sa („piramidală” — o numește regizorul). O alta Pro patria mo­derna, cu eroii săi cărora le datorăm revoluția antifascistă si antiimperialistă, de eliberare națională și socială cu care începe era nouă a României. Câteva zile din calendarul Eliberării — ajunul evenimentului istoric și declanșarea lui în Capitala — sunt urmărite de Ioan Grigorescu (scenariul) și Sergiu Nicolaescu (regia) cu sagacitate, în varii medii — militare și civile, muncitorești, intelectuale care au asigurat victoria insurecției. Acumularea minuțioasă de fapte, detalii istorice (dintre care unele pentru prima oara aduse pe ecran), de personaje — câteva chiar cu identitatea lor reală — dau acestei simfonii eroice un aer preponderent documentar. Aș spune că mai degrabă decât „piramidală”, construcția filmului îmi apare poliedrică, luminând prin diversele ei fețe,- prin multiple unghiuri sociale și politice, actul suprem al voinței răsturnarea dictaturii antonesciene și începutul luptei pentru zdrobirea fascismului. Filmul se încheie pe imaginile de arhivă ale jurnalului cinematografic numărul 1: defilarea trupelor românești, trupe care alături de gărzile pa­triotice au eliberat capitala. Imagini-docu­ment, martore emoționante ale clipei istorice rare „n-a fost ratată”, cum spune unul din zecile de personaje ale Zilei Z. Greu de reți­nut în aceasta ofensivă de imagini nenumăra­ții soldați — cu sau fără uniformă — ce tra­versează filmul. E riscul tratării unui aseme­nea subiect pe cât de generos pe atât de difi­cil ca finalizare artistică. Sunt câteva portrete, însă, pe care atenția dramaturgic-regizorală insista în folosul narațiunii. Personaje cărora le oferă câteva elemente de sprijin, „găsel­nițe” ce particularizează un om sau o acțiune. Una din ele, „pușculița”, respectiv lada în care muncitorii de la Malaxa strâng arme pentru insurgenți. Sau „pâinile cu miez” în care brutarii de la Gagel strecoară pistoale pentru muncitori. Ele creează o anume com­plicitate optimista între locuitorii diverselor cartiere bucureștene. În rolul „meșterului cu pușculița”, Mircea Albulescu aduce o notă de nerăbdare, de haz personal, creând portretu­lui mai multa individualitate decât au alte per­sonaje de prim plan. La căpătâiul celălalt al firului — la propriu și la figurat — o altă așteptare, de data asta chinuită de înțelegerea pierderii partidei, elegant mascata de Ștefan Iordache. Un distins ministru depășit de evenimente, căruia nu-i rămâne de făcut decât să le constate. Dar câte nuanțe știe marele actor să sugereze unei asemenea „pasivități”! Duri­tate, inflexibilitate, aroganța unui „von” figu­rează Val. Paraschiv sub uniforma unui ofițer superior din aviația germană. Din iureșul de fapte și oameni se mai rețin, la o primă vizionare (și doar ea contează pentru spectatorul obișnuit) un tânăr ostaș întors de pe front ca să fie prezent la noua misiune: ochi expresivi, romantici, temperament impetuos prin care un tânăr actor ca Ion Rițiu te poate convinge într-o singură secvență, cât într-un film întreg. Alături de el, soția meșterului figurat de Al­bulescu căldură, răbdare, înțelegere în in­terpretarea Victoriței Dobre. E mediul muncitoresc, în care Ioan Grigorescu se mișca cu ușurință, și câteva personaje (inclusiv pustiul are ajuta familia celui închis, cu entuziasm și umor juvenil) amintesc de filmele sale mai vechi, Cartierul veseliei, Canarul și viscolul. Tot din același univers familiar lui Grigorescu descind și reporterul rubricii fapt divers în persoana simpaticului Constantin Diplan și un reporter (Vistrian Roman) pe urmele eve­nimentelor. Schițate cu sinceritate sunt și altele partituri: patronul unei uzine (Ion Marinescu) atras în ultima clipă pentru cauza Eliberări: „(Să înarmez muncitorii? Să-mi grăbesc singur groparii? Dar, fie! Avem același inamic”). Lui îi răspunde lucid, într-un consens cu isto­ria, dar nu de conjunctura ci din convingere avocatul interpretat de Silviu Stănculescu Generalul hitlerist căruia i se încredințează soarta dezastruoasă a frontului din Moldova, capătă, prin expresivitatea și forța interioara a lui Sergiu Nicolaescu, masca tragică a celui ce știe că războiul e pierdut.
     Dornic să urmărească mulțimea operaților preliminare (întruniri la comandamentul armatei, ședințe de împărțire a misiunilor, au­diențe la palat, alerte la sediul ambasadei germane etc.) regizorului îi scapă uneori sus­pansul psihologic, reacția definind și perso­najul, nu doar situația. Ceea ce pierde ca in­terioritate filmul, câștigă în exterior, în sce­nele de anvergură bataistă, cu un bogat arse­nal pe care regizorul știe atât de bine să-I or­chestreze. O generoasă paletă coloristica da­torata imaginii lui Nicolae Girardi, e susținută de iscusite efecte sonor-muzicale aparținând inginerului A. Salamanian și compozitorului Vasile Șirli. Costumele variate, adecvate mo­mentului sunt semnate de Ileana Oroveanu. Un inspirat decupai al secvențelor (apărarea po­dului Băneasa, asedierea comandamentului aviației germane) determină și un montaj alert, adecvat. Ele redau zilei vigoarea epică, strălucirea simfonică pe care o așteptam de la fiorul unui asemenea moment istoric. De la filmul unor asemenea autori.
(Cinema nr. 5, mai 1985)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alice manoiu, cronica de film, ioan grigorescu, sergiu nicolaescu, ziua z film

Opinii: