Constantin Vaeni, regizor tânar, și-a dovedit talentul în câteva documentare remarcate, printre care
Apoi s-a născut orașul, Play-Cupa Davis, Lungul drum al pâinii către casă. Zilele trecute a avut loc primul tur de manivelă la primul său film artistic de lung metraj,
Zidul, pe un scenariu de
Dumitru Carabăț și
Constantin Ciubotaru (Casa de filme nr. 3).
― Ce gânduri, ce sentimente vă încearcă la acest debut?
― Mi-e frică, o frică cumplită. Mă înspăimântă această aventură sacră și severă care e filmul. Am așteptat foarte mult să fac primul meu film artistic, dar cu speranța inconștientă că evenimentul se va amâna. Este exact senzația pe care o ai când aștepți un copil. ÎI dorești, îl dorești, îl dorești și acum, iată, vine, a venit. De aici teama. Și nu numai de aici. Cei care cunosc scenariul așteaptă ca el să devină un film foarte bun. Desigur, această speranță nu e declarată, dar ea există, speranța, mărturisită în diferite feluri. Și sunt speriat puțin și de propria-mi ambiție. Știți, n-aș vrea să-mi fie aplaudat debutul. Oamenii sunt buni și încurajează prin aplauze intrarea într-o meserie. Ambiția mea e să nu mă bucur de o înțelegere condescendentă. Nu vreau ca, după premieră, să se spună «domnule, băiatul promite…»
— Dar de ce atâta teamă la dumneavoastră, despre care se poate spune cu adevărat că de mic copil faceți film. La 12 ani, nu-i așa, erați unul din interpreții filmului lui Andrei Blaier, Ora H. Și apoi aveți experiența documentaristului...
― Să știți, ceea ce-mi dă puțin curaj, sunt filmele făcute la «Sahia». Ei, și pe urmă, am grozava șansă de a realiza primul meu film artistic cu o poveste cu care nu te întâlnești prea des, în orice caz, foarte rar la debut. Credința unui om într-un ideal, într-un ideal comunist în cazul filmului meu, care include necesitatea și înțelegerea necesității sacrificiului pentru împlinirea acelui ideal este o excelentă idee de film.
― Cine este eroul filmului Zidul?
― Scenariul este inspirat de un fapt real, de existența unui om care a trăit întâmplările despre care va vorbi filmul. E vorba de un tânăr, comunist, care în anii '42—'44 a trăit o experiență, după părerea mea, de excepție. Pentru o vreme el a fost zidit într-o încăpere, izolat, aproape fără niciun contact cu lumea exterioară, timp în care a tipărit ziarul ilegal «România liberă». Materialele pentru tipar, cele strict necesare existenței îi parveneau printr-un sistem ingenios și extrem de bine pus la punct. Practic, la atât s-a rezumat contactul lui cu lumea exterioară. Vă propun să ne oprim aici cu deconspirarea subiectului.
― Perfect. Să vorbim, dar foarte pe scurt, despre cum va arăta filmul Zidul?
― Puținii ani de documentar pe care i-am trăit până acum, sper să însemne un mare ajutor pentru realismul cu care am ambiția să realizez primul meu film artistic.
