Zestrea domniţei Ralu

     Pentru o dată D.R.C.D.F.-ul a ascul­tat „vocea criticii" şi a programat cea de a doua serie a „haiduci­lor" lui Dinu Cocea mai operativ decât era prevăzut. Se impunea a­ceastă modificare de program. Zestrea dom­niţei Ralu continuă fi­rul acţiunii din Haiducii lui Şaptecai (deşi realizatorii au încercat şi o dimensionare au­tonomă a „seriei") până la deznodământul „is­toriei cu bijuteriile" domniţei Ralu. Haidu­cii lui Şaptecai intră mai energic în actiu­ne: Florin Piersic are mai multe momente „haiduceşti", şi asta se simte, îi convine; Toma Caragiu are o partitu­ră mai amplă şi îşi poa­te desfăşura în voie ha­rul său comi; Jean Constantin continuă să se căineze cu haz, în stil caracteristic; iar personajul Margăi Bar­bu intervine activ în desfăşurarea conflictu­lui. Stridenţele inter­pretative din prima serie a noului triptic (Aimee Iacobescu) sunt, parcă mai rare, cele câteva personaje noi se integrează bine an­samblului, Maria Car­men Strujac aducând, chiar, în rolul printe­sei Caliopi, o notă de distincţie. Unii actori cu rol mai mare în pri­ma serie trec acum pe planul al doilea (Ni­colae Gărdescu — fa­cem cu acest prilej şi o cuvenita rectificare —, Colea Răutu şi chiar Nucu Păunescu), alţii, dimpotrivă, au o pon­dere mai mare în ac­ţiune: Constantin Codres­cu — în personajul intrigantului, intervin ac­cente dramatice —, Florin Scărlătescu. În rest acţiunea scena­riului (autori: Eugen Barbu şi Mihai Opriş) curge în aceeaşi ma­nieră, destul de alert cu câteva momente de înfruntare dinamică între personaje, dar şi destul de previzibil, fără prea mari surpri­ze. Ceea ce, îndeosebi pentru acest gen de filme, este nerecomandabil. După cum nu sunt prea indicate nici speculaţiile formaliste ale regizorului  Dinu Cocea (în visul lui Ca­ragea sau în scena „de­menţială" a lui Ianuli), care nu comunică spectatorului decât incerti­tudini stilistice...