REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Zborul înalt al fanteziei


     Muzica de film - Nelu
     Între o muzica de tip „love story” (frumuse­țea ei dureroasă deconspirând aici, încă din generic, drama pe care o disimulează inițial frenezia jocului hipic) de tip „anonimul venețian” (frumusețea ei nostalgică deconspirând aici ca — acolo, Concertul pentru oboi al lui Alessandro Marceito — drama pe care o disimulează mai târziu frenezia jocului cu trecutul), partitura compozitorului Dan Ștefănică mai dă viață — ca-n viață! — unor momente de muzică ușoară (deconspiratoare și ele: ale unei imense triste și umane), și — ca-n filme — mai dă viață și unei suave melopei de flaut, în care se întrupează întreaga forță născută din suferința, timpuria maturitate și veșnic păstrata copilărie, dar mai pre­sus de orice sublima solidaritate a celor-fă­ră-de-părinți.
     Veritabila demonstrație a mobilității stilis­tice deosebite ce se cere creatorului de mu­zică de film (în sensul că slalomul printre di­versele maniere componistice nu trebuie, totuși, să-i anihileze autorului propria persona­litate, propriul stil dar ce autori trebuie totuși, de la o peliculă la alta, să rămână el însuși, fără a fi și același), partitura lui Dan Ștefănică slujește admirabil exactei dimensionări a unui univers atât de pregnant și de particular precum acela al eroilor creați — în proza, în teatru sau în film — de către scriitorul Dumitru Radu Popescu.
     Și, tot astfel, partitura lui Dan Ștefănică slujește excelent potențării unor idei artistice prin care regizorul Dorin Mircea Doroftei extindă problematică filmului din sfera socialului în aceea a psihologicului. Sunt, desigur greu de închipuit fără suportul sensibil al acestei muzici, toate evadările lui Nelu în lumea amintirii sau în aceea a imaginației; cu seama felliniana scena „au ralenti”, de la nuntă — nu întâmplător, subtil legată de o altă scenă felliniană, aceea a  numărului de clovnerie; sau secvența lacului de munte ine­xistent, în care plutește valul de mireasă al mamei dispărute... Dar sunt la tel de greu de închipuit a avea aceeași forță emoțională în absența acestui suport muzical, momentele în care visul devine realitate (incredibila trăsură cu personaje de epoca, strecurându-se grațios printre monștrii de oțel ai șosetei), o realitate idilică poate, dar (în întâlnirea cu urmele catastrofei rutiere) mai adevărate dar coșmarul unei brutale realități cotidiene.
     Nelipsita de primejdii, căutarea adevărului — pare să spună acest film — prin imagine ca și prin muzică — nu se poate lipsi de zborul înalt al fanteziei.
(Cinema nr. 10, octombrie 1988)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica muzicii de film, dan stefanica, dorin mircea doroftei, luminita vartolomei, nelu film

Opinii: