”Wall”, o poveste despre maturizare, de Dan Radu Mihai
de Dana Medar
În competiția de scurtmetraje de la Indie IPIFF a fost selectat Wall, film scris și regizat de Dan Radu Mihai și produs de Pătru Păunescu, care a și primit Diploma de merit pentru debut în producția de film. Producție Dash Film (România) și Mediteraneea Film (Franța), Wall a făcut parte și din selecția de scurtmetraje de la Zilele Filmului Românesc la TIFF 2016.
După Sthorzina, scurtmetrajul în care eroii sunt doi copii, Dan Radu Mihai a scris scenariul acestei povești despre maturizare, în care eroii sunt trei prieteni adolescenți. Doi băieți și o fată așteaptă în fața unui cabinet ginecologic, unde ea este programată la avort. Înainte să intre, Irina îi povestește unuia dintre băieți, Marcel, că nu iubitul Alex este vinovat, că l-a înșelat. În timp ce fata este în cabinet, Marcel tatonează cu o discuție despre vinovăție, dar își dă seama că nu poate să-i mărturisească lui Alex secretul abia aflat. Irina iese și-i anunță că nu va face avort. Tot acest moment dramatic pentru adolescenți, cu decizii care le vor afecta viitorul, este filmat dintr-un cadru-secvență. Titlul face trimitere la nuvela ”Zidul” a lui Jean-Paul Sartre, așa cum precizează regizorul.
Dan Mihai Radu ne-a vorbit despre dificultatea alegerii celor trei actori, castingul desfășurându-se timp de două luni. Cel mai mult a durat întâlnirea cu elevii clasei de actorie de la Liceul ”Dinu Lipatti”, care se potriveau cu vârsta personajelor. Regizorul a constatat cu acest prilej că sunt foarte mulți elevi talentați, care vor deveni actori foarte buni. După casting, cele mai multe probleme le-a pus stabilirea locului de filmare. Împreună cu directorul de fotografie Pătru Păunescu, a căutat un loc de filmare potrivit poveștii. Coridorul de spital cu o canapea și uși care se deschid a oferit profunzimea cadrului pe care și-a dorit-o Pătru. Camera de filmare are un post fix, totul se întâmplă în discuțiile și mișcarea personajelor din cele 18 minute.
Imagine: Valeriu Ciubotaru