REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Vrabia din mână…


     Mi-ar fi greu să spun, acum, de ce nu m-am îmbătat cu iluzia că cineaştii noştri debutanți, mai mult sau mai puțin tineri, îşi vor desfereca sertarele pentru a scoate din cotloane filmele îndelung visate și neîngăduite înainte de decembrie 1989. Am păstrat, totuşi, speranța că în laboratoarele lor secrete, de a căror existență nu am voie să mă îndoiesc, ceva-ceva se punea la cale, o imagine-două, dacă nu idei întregi aşteptau să le vină rândul. Este drept, câteva pelicule nu dau tonul unei cinematografii, dar nici nu pot fi trecute cu vederea, precum o oarecare cărțulie ce pluteşte într-un ocean de maculatură. Cu excepția Rămânerii a lui Laurențiu Damian, ce ne şoptesc filmele debutanților? Că noii sosiți au mai mult nădufuri irepresibile decât idei, că deşi „opera prima” nu este semnată la o vârstă chiar fragedă (nu e vina lor, se înțelege) încă nu și-au acordat răgazul de a medita mai stăruitor asupra perfidiei jocului dintre semnul şi rniezul realităților. Constat — şi-mi pare rău — că unul dintre pericolele cinematografiei noastre libere este conformismul întors pe dos, un conformism nonşalant, de data aceasta, care deschide porțile tuturor clişeelor la care se trăgea înainte cu ochiul, ca și cum de acolo ne-ar fi venit salvarea. Ademenitoarele „semne” au întotdeauna pasul mai iute decât realitatea. „Între semnul intelectual și cel visceral spunea Barthes — această artă dispune în chip ipocrit de un semn bastard, eliptic şi pretențios pe care îl botează cu numele pompos de natural”. Încerc să-l ghicesc pe autorul filmului Înnebunesc şi-mi pare rău, Jon Gostin şi observ că şansa unui film adevărat, pe care una dintre, sursele scenariului, o scriere a lui Alexandru Papilian, o conținea cu prisosință, i-a alunecat printre degete, dar nu din imprudență. Cauza pare a fi un exces de vitalitate de tip documentaristic. Asistăm la un nesățios du-te-vino printre replici și citate al căror suport în imagine sau în desfășurarea dramei propriu-zise aproape că nu mai contează, într-atât de evidentă este dorința de a recunoaşte ziua, ora, clipa. Așa-zisa fidelitate în raporturile cu realitatea, idee fixă a unei estetici care ne-a jucat atâtea feste, este din nou la datorie, primenită şi mai bine echipată din punctul de vedere al motivațillor. Criza de identitate deruta eroilor, tineri care au mai mult un trecut decât un viitor se pierd — păcat de actori precum Oana Ştefănescu, Gheorghe Visu, Bogdan Uritescu — autorul preferă să-şi transforme spectatorul într-un partener de discuții amicale, în eventualitatea că acesta este nărăvit la şcoala combativității din paginile gazetelor: „nu mai ieşim noi din sărăcia asta”, „maică-mi i-au furat banii stând la coadă la salam” etc. Descoperim un întreg fundal verbal al momentului, de la înjurătura frustă la glasul suav al Anei Blandiana răsunând peste Piața Universității. Gheorghe Visu șuieră cuvinte „fără perdea” după moda „durilor americani”, în timp ce Florian Pittiş rostogoleşte citate din Noica, Eliade şi chiar din Gelu Voican Voiculescu. Evident, filmele nu se fac cu gândul menajării ochilor și urechilor candidatelor la călugărie dar reproducerea limbajului verde ca şi etalarea nudității ori înjghebarea unor scene aşa-zis erotice (în paranteză fie spus, fără meşteşug filmate) tind să devină insistențe obligatorii, ca şi cum ele ne-ar putea asigura intrarea în rândul lumii cinematografice. Oare asta să fie tot ceea ce au aşteptat unii dintre cineaştii noştri? S-au războit ani întregi cu cohorte de clişee posomorâte, nu de puține ori le-au şi învins, pentru ca acum să se predea de bună voie altora? Ştim prea bine că debuturile păcătuiesc, de multe ori, prin nerăbdarea de a spune totul, cu sufletul la gură. Jon Gostin a crezut că va ocoli primejdia dând acelui „tot” alura unui cocteil exploziv justificator. Poate că o scântaie şi-a ajuns chiar ținta. Ceea ce s-a pierdut pe drum este mica poveste omenească gata-gata să se transforme în film.
 
(Viitorul românesc, 8 octombrie 1991)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica de film, debut, innebunesc si-mi pare rau film, jon gostin, magda mihailescu

Opinii: