REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Vocea caldă a adolescenței


    Până nu demult, în cinematografia noastră, s-o recunoaștem deschis, arhipelagul adolescență rămânea ascuns într-o imensă scoică ce, deși reverbera ecouri ale acestei singular de frumoase vârste, se refuza, totuși, ochilor avizi ai tinerilor spectatori, prin producții stimabile.
     Și a fost anul de grație '85, marcat printr-o surprinzător de directă și proaspătă Declarație de dragoste a cineaștilor noștri pentru eroii purtând uniforma școlară. Și s-a găsit și „proful”, George Șovu, capabil să centreze dinlăuntru oglinda retrovizoare a scenariului pe chipurile îmbujorate ale elevilor, frisonând în preajma examenului de treaptă sau de „bac”. Și mai ales s-au ivit doi bravi regizori, intercalându-și peliculele ca într-un joc al „simplelor coincidențe”. După Declarația Iui Nicolae Corjos, debutant în arealul filmului cu și despre liceeni, Cristiana Nicolae, „recidivistă” cu antecedente notabile în sondarea universului adolescentin, turna Al patrulea gard, lângă debarcader, după scenariul lui Nicolae Cristache. Urmau Liceenii echipei Corjos—Șovu și mai recentul Recital în grădina cu pitici semnat tot Cristiana Nicolae, inspirat de scenariul scris de Mihai Opriș și Aurora Icsari. Ce a urmat cunoaște toată lumea: săli pline-ochi, participant-complice, invidios-admirative. Comentarii prelungite pe stradă, acasă, în clasă. Poante memorate, citate descifrate. Modele de atitudine, gesturi, fraze. Modele de „profi” stil „Socrate” sau Alexandra Ionescu. Flori apărute în bancă. Priviri galeș-îndrăgostite. O întreagă sociologie a succesului, analizată și omologată prompt de critica de specialitate, parafată de întrebarea onorantă „n-aveți un bilet în plus?”
     O survolare a acestei insule (vulcanice), conturată în numai trei ani, trădează ochiului o geografie a formelor armonioase ale purității. Prietenia cald camaraderească în Recital... dintre Mitruț, flautistul învăluind în serenade andante graziozo, micile-mari furtuni de personalizare ale ambițioasei violoniste Laura Cernea sau luptând patetic spre salvarea prezenței ei în concurs, prietenie proiectată pe acordul major al frumosului copilăriei, al cărui ambitus cuprinde și figura dulce-expresivă a micii eroine, deplângând știrb uciderea Albei ca Zăpada dar și creștetul auriu al pufosului Cornuleț.
     Prietenia înmugurind în preludiile „dragostei”, pe care Dana, liceeană de banca întâi, serioasă, frumoasă, ambițioasă, i-o retrage declarat orgoliosului Tudor, pentru a i-o oferi timidului cuceritor Mihai, într-o pendulare veridică între încrederea înșelată și încrederea cucerită. Idilă potențială și potențată de limbajul viu al veșnicei garoafe, contrapunctată hazos de „diagonala” sentimental-sportivă Ionică-Geta.
     Dragostea-joc, cu farmecul „istoric” al întâlnirilor mute în aceeași stație de autobuz, prin care Milică și Cornelia din Al patrulea gard... își confirmă sentimentele ca și dragostea la prima vedere apărută la intersecția privirilor ochelaristului Belmondo-Mișu cu Bibi cea „fatală”.
    Dragostea pur și simplu, prima și cea mai mare dragoste, care triumfă peste greutățile de moment și pe care năstrușnicul Cupidon (un Cupidon cu mijloace modernizate), înlocuind arcul și săgetile prin casete-scrisori schimbate între îndrăgostiți, o sădește profund în sufletele cuplului din Declarație.
     Dimensiunea psihologică a „insulei” celor patru filme e reprezentată de obstinația autenticului, al acelui „în filme ca în viață”, căruia, prin reflex modelator, tânărul spectator și nu numai el, să-i răspundă cu „în viață ca în filme”. Ocolind cu tact tonul sterp-moralizator al pedagogiei ex catedra, cei doi regizori transpun sugestiile scenariilor în secvențe de „priză directă”. Discursivul este înlocuit prin cursiv. „Făcutul” dispare în fața „găsitului”. Aterizatul la punct fix e dizlocuit de mersul curgător al întâmplărilor. Diferențele de personalitate regizorală își spun cuvântul. Cristiana Nicolae, atrasă mai puternic de „problematizarea” materialului filmic, investighează cu seriozitate dar și cu delicatețe universul „întrebărilor fundamentale”: ce vor tinerii de azi, cum stăm cu idealul lor de a fi sau de a avea, ce proiecții se derulează pe ecranul minții lor pentru viitorul la care aspiră? Ca un corolar nepereche se constituie încercarea izbutită a regizoarei de definire a unui caracter deloc comun, Laura Cernea. Interacția elevă-profesoară dezvăluie un univers exemplar ca devoțiune în care vârsta copilăriei, a jocului cu elastic, a ursulețului de pluș cedează teren vârstei autodefinirii, a raportării sinelui la colectivitate. În replică, filmele lui Corjos, prin declanșarea mecanismelor situațiilor dramatice, lirice sau comice, topește analiza psihologică într-o sinteză. Fără adâncimi căutate, reactivitatea personajelor decurge din firescul faptelor narate cinematografic. Ca și farmecul lor.
     În privința aspectelor sociologice din materia celor patru filme, o prioritate absolută o capătă, în mod firesc, relația elevilor cu „profii” și „dirigii”, ca și cu părinții. Dacă pitoresc teribila Isoscel a intrat în antologia sentimentală a tinerilor spectatori, alături de Socrate, „dirigul” cald-înțelegător, mereu „pe fază”, participant activ la evenimentele clasei, precum și alături de sever perseverenta Alexandra Ionescu, asumându-și poziția de părinte spiritual al Laurei Cernea, registrul matern-patern este numai schițat. Cuplul părinților din Declarație, mai elaborat, sugerează un posibil dezacord de comunicare între generații. Mama, medic de prestigiu, devotată meseriel, visează pentru fiu un drum linear călduț până la filistinism. Tatăl, inginer constructor, mereu ocupat, mereu pe picior de plecare. Părinții din Recital... se vădesc binevoitori, dar depășiți de dilemele fiicei lor în timp ce din Liceenii aflăm că Tudor are un foarte modern tată dansator și o mamă „episodică”.
     Estetic, aceste filme ale adolescenței în lumină se configurează în jurul unei anume muzicalizări a discursului cinematografic. Chipuri frumoase își dau întâlnire pe ecran. Finețea fotogenică a Teodorei Mareș din Declarație, cu figura hâtru-bonomă a lui Mihai Constantin, simpatizatul publicului din Liceenii, dulceața cuminte a Oanei Sîrbu, ce conferă căldură și inteligență personajului Danei, dar și profilul cu freză al cuceritorului Ștefan Bănică junior, cu sensibila sa privire verzui aurie culeg spontan simpatia publicului. Într-un rol de dur nonșalant talentul lui Alexandru Bogdan Uritescu își spune cuvântul. Ca și cel al partenerilor săi Rodica Horobeț, Alexandru Bogdan Manea și Raluca Iordăchescu. Adrian Păduraru acoperă impecabil rolul de june-prim. Fizionomic adecvată rolului, Mirela-Sânziana Popa din Recital „se compune” vizual cu figura lui Ștefan Lungu, un Mitruț de pus pe rană. Galeria zâmbetelor continuă caleidoscopic cu frați mai mici, somnoroși sau poznași, cu personaje secundare sau episodice, intregând o lume a adoleseenței detectabilă la simpla privire.
     În consens, imaginea creată de Doru Mitran (Declarație), de Florin Paraschiv (Al patrulea gard), de Adrian Drăgușin (Recital) sau de Alexandru Groza (Liceenii), pastelează fără a fi calofilă, surprinde expresiile eroilor fără a fi căutată, trăiește stările lor fără orgoliul ochiului atotcunoscător. Șlagărele semnate Marius Țeicu sau Florin Bogardo se rețin plăcut. În timp ce aranjamentul muzical al compozitorului și dirijorului Răzvan Cernat construiește emoțional lumea binefăcător de autoritară a muzicii clasice.
     „Flash-back”-ul cedează locul „flash-forward”-ului materializând cinematografic transportul de imaginație prin care pasul eroilor trece lin peste granița realității în țara visului băsmuit (Recital) sau în (i)realitatea lui, „cum aș vrea să fie” (Liceenii).
     Eveniment seducător și necesar, aceste filme-parfum, filme-frison ale adolescenței conferă dimensiunea sensibilității calde, a bunei dispoziții voioase, a tonusului optimist al cinematografiei noastre. Publicul tânăr și nu numal el asteaptă cu nerăbdare următoarele producții din această „zonă”.
 
 
(Studii și cercetări de istoria artei, 6 iunie 1987)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: al patrulea gard langa debarcader, cristiana nicolae, cronica de film, declaratie de dragoste, liceenii, madalina stanescu, nicolae corjos, recital in gradina cu pitici

Opinii: